Știri 19 noiembrie 2019
Astfel, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi Sfânta Liturghie la mănăstirea Capidava, care-și serbează hramul paraclisului, de la ora 8:30.
Sâmbătă de la ora 8:15, Ierarhul nostru va sfinți o troiță cu clopotniță și casa mortuară a parohiei Înălțarea Domnului din comuna Ion Corvin, jud. Constanța, apoi va oficia Sfânta Liturghie.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sfântului Gheorghe, aduse de la mănăstirea Sfântul Apostol Filip și la Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dervent.
Duminică, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Colilia, de la ora 8.30.
Tot duminică, Arhiepiscopul Tomisului va săvărși slujba Vecerniei și Taina Sfântului Maslu la biserica Sfânta Ecaterina din localitatea Tuzla, de la ora 16:00, cu prilejul hramului, și va sfinți capela mortuară a parohiei.
De asemenea, duminică de la ora 23:00, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica Sfânta Ecaterina din cartierul Tomis Plus, care își va serba ocrotitoarea spirituală.
Marțea viitoare Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Stelian Paflagonul.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia luni slujba Vecerniei și va sfinți capela mortuară a bisericii „Sfântul Stelian” din localitatea Săcele, cu prilejul hramului, de la ora 16:00.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Stelian, aduse spre închinare de la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Astăzi este Ziua internațională de prevenire a abuzului asupra copilului.
Aceasta a fost instituită în anul 2000, de către o fundație internațională a femeilor cu sediul în Elveția, pentru a mobiliza guvernele şi comunităţile să ia măsuri pentru prevenirea abuzului asupra copiilor.
Abuzul sexual, în special, este o problemă universală şi alarmantă, iar atenţia sporită şi abilităţile de protecţie eficiente, alături de măsurile de prevenire sunt necesare la nivel familial, local, naţional şi internaţional.
Tema din acest an pentru marcarea zilei este: “Luaţi măsuri şi preveniţi abuzurile asupra copiilor”.
Constănțenii sunt invitați să doneze sânge.
Ei sunt așteptați sâmbătă, între orele 9:00 -13:00 la sediul CRTS, din incinta Spitalului Județean Constanța.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare de donatori de celule stem, cu înscriere în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem.
Lucrările de modernizare a bulevardului Tomis continuă!
Este vorba despre tronsonul delimitat de străzile Poporului și Nicolae Iorga.
Astfel, se vor amplasa borduri moderne iar ulterior vor fi montate pavele.
Primarul Decebal Făgădău a anunțat că și strada pietonală Șfefan cel Mare va fi reabilitată.
Călătorii constănțeni cu o igienă precară ar putea fi dați jos din autobuze.
Primăria va lua măsuri de siguranță suplimentare în autobuzele CT BUS, pentru prevenirea răspândirii virusului hepatic de tip A.
Autobuzele sunt dezinfectate periodic cu un concentrat de suprafață, pentru uz uman și veterinar, cu spectru larg de aplicare ce curăță și dezinfectează într-o singură etapă.
În ultimele luni, peste 200 de persoane din Tulcea și Constanța au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Boli Infecțioase cu diagnosticul de hepatita A.
Voucherele de vacanţă vor fi acordate în continuare.
Anunțul a fost făcut de ministrul Economiei, Virgil Popescu.
Acesta a declarat că va analiza şi posibilitatea emiterii de vouchere de vacanţă pentru lunile din afara sezoanelor turistice.
Ministrul a apreciat că din punct de vedere personal, infrastructura este cea mai mare problemă a turismului românesc.
Doar unul din patru studenţi are anul acesta un loc de cazare în căminele universităţilor româneşti.
Așa arată o analiză realizată de către Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România.
În aceste condiții, se dorește creşterea subvenţiei pentru cămine, cantine şi construcţia a 30 de cămine asumate în trecut de către reprezentanţii forului executiv al ţării.
În prezent, numeroşi studenţi au închiriat apartamente sau garsoniere la preţuri mult mai mari decât cele din campusurile universitare.