Știri 20 noiembrie 2019
Acesta s-a născut în jurul anului 780, la Irinopolis din Asia Mică, din părinţi ortodocşi devotaţi.
S-a nevoit mult cu postul şi rugăciunea, a biruit toate cursele nevăzuţilor diavoli şi s-a învrednicit de darul facerii de minuni şi al înaintevederii.
Sfântul Grigorie s-a mutat la Domnul pe 20 noiembrie 842, la Constantinopol.
Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul se păstrează întregi la Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă cinsteşte pe Sfântul Mucenic Dasie.
Originar din Durostorum, era soldat creştin în armata romană, cantonat în oraşul Axiopolis lângă Cernavodă, pe malul drept al Dunării.
Numele Dasius este de origine geto-dacică şi înseamnă „miel“.
Pătimirea sa este legată de sărbătoarea păgână Saturnalia, închinată zeului grec Cronos, al timpului, adoptat de romani cu numele Saturn.
Pentru că și-a mărturisit credinţa şi a refuzat să jertfească idolilor, Sfântul Dasie a fost martirizat, într-o zi de vineri, 20 noiembrie, a anului 304.
Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Astfel, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi Sfânta Liturghie la mănăstirea Capidava, care-și serbează hramul paraclisului, de la ora 8:30.
Sâmbătă de la ora 8:15, Ierarhul nostru va sfinți o troiță cu clopotniță și casa mortuară a parohiei Înălțarea Domnului din comuna Ion Corvin, jud. Constanța, apoi va oficia Sfânta Liturghie.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sfântului Gheorghe, aduse de la mănăstirea Sfântul Apostol Filip și la Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dervent.
Duminică, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Colilia, de la ora 8.30.
Tot duminică, Arhiepiscopul Tomisului va săvărși slujba Vecerniei și Taina Sfântului Maslu la biserica Sfânta Ecaterina din localitatea Tuzla, de la ora 16:00, cu prilejul hramului, și va sfinți capela mortuară a parohiei.
De asemenea, în noaptea de duminică spre luni, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica Sfânta Ecaterina din cartierul Tomis Plus, care își va serba ocrotitoarea spirituală.
Marți, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Stelian Paflagonul.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia luni slujba Vecerniei și va sfinți capela mortuară a bisericii „Sfântul Stelian” din localitatea Săcele, cu prilejul hramului, de la ora 16:00.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Stelian, aduse spre închinare de la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Arhiepiscopia Tomisului și Primăria Constanța organizează o acțiune umanitară în perioada 25 noiembrie-15 decembrie.
Aceasta se numește ”De Crăciun, fii bun!” și are ca scop sprijinirea familiilor sărace din mediul rural din județul Constanța.
Astfel, va fi organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și hrană în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.
Astăzi este Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului.
În data de 20 noiembrie 1989 a fost semnată Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului.
În România, Convenţia a fost ratificată la 28 septembrie 1990 iar prevederile acesteia au stat la baza elaborării Legii cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Această zi are ca scop sensibilizarea opiniei publice asupra dreptului fundamental al copiilor.
Constănțenii sunt invitați să doneze sânge.
Ei sunt așteptați sâmbătă, între orele 9:00 -13:00 la sediul CRTS, din incinta Spitalului Județean Constanța.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare de donatori de celule stem, cu înscriere în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem.
China va deveni până în anul 2030 naţiunea cu numărul cel mai mare de creştini.
Aceasta numără peste 100 milioane de credincioşi şi mii de convertiri au loc anual.
În acest context, cea mai importantă tipografie din China a anunţat atingerea pragului de peste 200 milioane de Biblii tipărite, iar aproape jumătate dintre acestea au fost distribuite intern.
Comunitatea creştină din China a cunoscut în ultima vreme o dezvoltare accentuată în ciuda persecuţiilor la care este supusă.
Conform raportului publicat de Organizația Open Doors pentru anul 2018, China s-a situat pe locul 27 în ceea ce priveşte persecuţia creştinilor.