Știri 15 ianuarie 2020
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, slujba Vecerniei la biserica Sf. Antonie cel Mare din Năvodari, de la ora 17.
Tot mâine, de la ora 23, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Constanţa.
Lăcaşul de cult este situat la intersecţia străzilor Ştefăniţă Vodă şi Dionisie cel Mic, în spatele „Galeriilor Soveja”.
Duminică, Ierarhul nostru va oficia Sf. Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel de la ora 8.45.
Constănțenii au la dispoziție de anul acesta internet wireless gratuit pe faleza Cazino, de la Poarta 1 până la Comandamentul Flotei.
Primăria a finalizat lucrările de montare a 10 puncte de acces pe stâlpii de iluminat public de pe faleză.
Proiectul a fost finanțat prin programul WIFI4EU unde Primăria Constanța s-a înscris și a câștigat un voucher în valoare de 15 mii de euro, bani care au fost folosiți la instalarea rețelei WI-FI.
Astăzi se împlinesc 170 de ani de la naşterea poetului naţional, prozatorului şi jurnalistului Mihai Eminescu.
Marele poet s-a născut la 15 ianuarie 1850 la Botoşani şi a fost considerat drept cel mai important scriitor romantic din literatura română, supranumit şi „luceafărul poeziei româneşti”.
Poetul a studiat la Viena si Berlin si a debutat în anul 1866 cu poezia intitulată “La mormântul lui Aron Pumnul”.
Printre operele sale, cele mai importante se numără poeziile Luceafărul, Revedere, Scrisoarea a 3-a sau basmul Făt-Frumos din Lacrimă.
Tot astăzi este celebrată şi Ziua Culturii Naţionale.
Aceasta a fost decretată oficial printr-o lege promulgată în anul 2010.
Poetul Mihai Eminescu este omagiat la Arhiepiscopia Tomisului.
Astfel, de la ora 10.00, în Sala Magna a Palatul va avea loc conferința „Eminescu – expresie integrală a sufletului românesc”.
În cadrul acesteia vor susține prelegeri: IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, directorul Muzeului de Artă Constanţa, Doina Păuleanu, decanul Facultății de Litere din cadrul Universității „Ovidius”, prof. univ. dr. Cristina Tamaș, preot lector Mircea Cristian Pricop și lect. univ. dr. Carmen Ciornea.
Membrii Cercului teatral din cadrul Seminarului Teologic, vor realiza un recital de poezie eminesciană, în timp ce Grupul vocal „Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul”, dirijat de pr. Adrian Clinciu, vor asigura momentele muzicale pe versurile poetului național.
De la ora 16.00, la Mânăstirea Dervent, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de pomenire a lui Mihai Eminescu și de sfințire a monumentului comemorativ dedicat poetului, monument realizat de către sculptorul Ioan Bălan.
Constănțenii sunt așteptați joi și sâmbătă să doneze sânge.
Acțiunea de joi se adresează angajaților, colaboratorilor și clienților Hypermarketului Cora din zona Pod Butelii și se va desfășura între orele 8.30 – 12.30.
De asemenea, persoanele sănătoase care vor să doneze și nu o pot face în zilele lucrătoare, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS Constanța, din strada Nicolae Iorga.
Acțiunea se va desfășura între orele 9.00 – 13.00.
Lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanța încep de astăzi.
Potrivit Ordinului pentru începerea lucrărilor, semnat luni de Compania Națională de Investiții, reabilitarea completă trebuie finalizată în anul 2022.
Astfel, se vor realiza lucrări de consolidare și restaurare a clădirii principale și a zonelor exterioare: terasă, utilități, balustradă și altele.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, ieri, legea care dublează alocaţiilor pentru copii.
Cuantumurile alocaţiei de stat pentru copii, se majorează anual prin hotărâre a Guvernului, mai prevede actul normativ.
Prezenta lege intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care aceasta se publică în Monitorul Oficial al României
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a declarat însă că, în urma promulgării legii, Guvernul are datoria de a găsi, la rectificarea bugetară din iulie, resursele financiare pentru aplicarea măsurii.
Programul Rabla va demara în luna martie.
De asemenea, numărul de vouchere va fi de minim 60.000, a declarat ministrul Mediului, Costel Alexe.
În ceea ce priveşte Programul ‘Rabla Plus’, oficialul a menţionat că valoarea voucherului va fi de 10.000 de euro, iar numărul de tichete ar putea creşte cu până la 20% faţă de ediţia anterioară.
Românii vor avea buletine noi cu cip, din 2021.
De anul viitor va fi obligatoriu ca toată lumea să aibă buletin de la 12 ani.
Un regulament al Uniunii Europene obligă autoritățile să schimbe cartea de identitate până în 2 august 2021.
Noul buletin va avea mărimea unui card bancar, va include o imagine facială, două amprente și va ține locul cardului de sănătate.
Cei care nu doresc deţinerea unui document de identitate cu cip, pot solicita un card fără cip, care va avea acelaşi format.
Cu acest document nu vor putea călători în străinătate, nici în spaţiul UE şi, nu va putea fi folosit pentru solicitarea de servicii la distanţă.