Știri 22 ianuarie 2020
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia duminică, Sf. Liturghie la mănăstirea Sf. Nicolae și Sf. Bretanion de lângă localitatea 23 August, de la ora 8.30.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze pot veni mâine la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 7.30 – 12.30.
Centrul anunță că vineri, pe 24 ianuarie este zi de sărbatoare legală și nu se vor face donări.
Autobuzele CT Bus vor circula vineri în program de week-end.
Potrivit companiei, transportul public se va desfășura în intervalul orar 05:45 – 23:00.
Chioșcurile de bilete vor funcționa în program normal.
Măsura este luată întrucât vineri este zi de sărbătoare legală.
ANM a emis o avertizare cod galben de intensificări ale vântului pentru mai multe județe, printre care și Constanța.
Aceasta este valabilă de la ora 16.00, până mâine la ora 20.00.
Astfel, în Dobrogea, se vor semnala intensificări ale vântului îndeosebi mâine, unde rafalele vor depăși 55…65 km/h.
Comercializarea medicamentelor de stomac pe bază de ranitidină a fost interzis în farmaciile din România.
Specialiștii Agenției Naționale a Medicamentului spun că ranitidina conține o substanță cu efect cancerigen.
Purtătorul de cuvânt al Agenției, Anca Crupariu, a explicat că în procesul de fabricație a ranitidinei au apărut impurități nitrozaminice, care prezintă un potențial risc cancerigen.
Regatul Unit va înăspri pedepsele pentru autorii de acte teroriste.
Proiectul de lege urmează să fie înaintat parlamentului.
Noul act normativ îi va obliga pe teroriştii cei mai periculoşi să ispăşească întreaga pedeapsă, iar cei care sunt condamnaţi pentru infracţiuni grave vor face obligatoriu cel puţin 14 ani de închisoare.
Guvernul britanic intenţionează, de asemenea, să aloce 500.000 de lire suplimentare unităţii care răspunde de ajutorarea victimelor atentatelor.
Numărul cazurilor de gripă în rândul copiilor români este în creștere.
De asemenea, lista unităţilor de învăţământ unde cursurile au fost suspendate se măreşte.
În Capitală, 9 şcoli şi grădiniţe şi-au oprit parţial activitatea în următoarele 3 zile.
La nivel naţional, au fost confirmate în această iarnă, 165 de cazuri şi s-au înregistrat două decese.
Debutul sezonului de gripă a fost înregistrat săptămâna trecută, iar medicii se aşteaptă în perioada următoare la o circulaţie mai intensă a virusurilor gripale.
În acest moment însă, nu se poate vorbi de o epidemie, a precizat preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila.
Încrederea românilor în presă a scăzut puternic anul trecut, până la 35%, de la 42% în anul 2018.
Aceasta reprezintă cea mai mare scădere anuală din lume, potrivit unui studiu.
La nivel global, încrederea oamenilor în presă a scăzut cu 2% de la un an la altul, însă scăderea de 7% din România a fost cea mai puternică.
Studiul a mai relevat că mediul online a depăşit televiziunea, și reprezintă 87% din piaţă.
Guvernul Spaniei a declarat stare de urgență climatică.
Acesta a precizat că în termen de 100 de zile va prezenta un proiect de legislație pentru a combate schimbările climatice.
Obiectivele proiectului coincid cu cele ale Uniunii Europene, inclusiv o reducere la zero a emisiilor nete de dioxid de carbon până în anul 2050.
Guvernul de coaliție de la Madrid vrea ca în 20 de ani până la 95% din energia țării să provină din resurse regenerabile.