Știri 11 martie 2020
Ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu, de la ora 17.00.
Vineri, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Buna-Vestire” din Năvodari, de la ora 17.00.
Unele evenimente din Arhiepiscopia Tomisului anunțate anterior se suspendă.
Astfel, ca urmare a noilor măsuri luate de către autorități privind limitarea răspândirii coronavirusului, nu se va mai oficia Taina Sfântului Maslu pentru copii și bătrâni din așezăminte sociale – până la posibilitatea reluării, iar Conferința națională „Contribuția decisivă a Voievozilor Români la ctitoriile din Sfântul Munte Athos” – se amână până la reluarea activităților didactice față în față din Universitatea „Ovidius”.
Locuitorii comunei 23 August sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura sâmbătă, între orele 8.30 – 13.30, la Căminul Cultural din localitate.
Aceasta este organizată de CRTS Constanța și Primăria 23 August.
CT BUS anulează temporar traseele pentru elevi, de astăzi.
Măsura este luată din cauza suspendării cursurilor din unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și profesional.
Circulația celor 3 linii, E1, E2 și E3, va reveni la normal în momentul reluării procesului de învățământ.
Aproape jumătate dintre vehiculele pe care inspectorii Registrului Auto Român le-au verificat în trafic pe parcursul anului trecut aveau deficienţe tehnice majore.
Așa arată datele centralizate de către instituţie.
Cele mai multe nereguli au fost constatate la instalaţia electrică de iluminare-semnalizare, punţi, jante, anvelope şi suspensie.
Potrivit RAR, anul trecut au fost verificate în trafic aproape 70.000 de vehicule, la nivelul întregii ţări, iar ca urmare a problemelor descoperite au fost aplicate peste 22.000 de sancţiuni şi au fost retrase 18.000 de certificate de înmatriculare.
Carburanții s-au ieftinit în urma scăderii prețului la petrol.
Preţul ţiţeiului a înregistrat o creştere de peste 6 la sută pe pieţele asiatice, recuperând o parte din pierderile înregistrate ieri.
În ţara noastră, scăderea preţului petrolului a dus la ieftinirea carburanţilor, iar specialiştii spun că este posibil ca şi preţurile unor produse transportate să scadă.
Guvernul a decis suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 350 de milioane de lei.
Măsura a fost luată pentru pregătirea unităţilor sanitare, în vederea îngrijirii pacienţilor infectaţi cu coronavirus, precum şi pentru optimizarea derulării acţiunilor prioritare necesare îngrijirii şi acordării tratamentului pacienţilor cronici, în acest context.
Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a dat asigurări că Ministerul Sănătăţii, împreună cu instituţiile care fac parte din Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, întreprind toate demersurile necesare pentru evitarea răspândirii noului coronavirus în ţara noastră.
Primăria Constanța oferă posibilitatea programărilor pentru emiterea sau preschimbarea cărții de identitate.
Măsura este luată pentru evitarea aglomerației și formarea cozilor la ghișeu.
Programările se pot face la numărul de telefon: 0241-661510.
De asemenea, primăria sfătuiește constănțenii să se prezinte la Serviciile Stare Civilă și Evidența Persoanelor doar dacă întâmpină o urgență.
Educația sexuală va fi obligatorie în școlile din România.
Proiectul de lege a fost aprobat în Camera Deputaților, for decizional.
Astfel, unitățile de învățământ vor trebui să predea cel puțin o dată pe semestru ore de educație sexuală.
În Marea Britanie, în urma introducerii acestei discipline în școli, s-a înregistrat o creștere a numărului de sarcini și avorturi.