Știri 3 aprilie 2020
Astfel, astăzi, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Denia Acatistului Bunei Vestiri la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, de la ora 17.00.
Slujba va fi transmisă în direct pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, își exprimă speranța ca Bisericile să poată fi deschise pentru credincioși în noaptea de Paști, cu respectarea normelor de siguranță medicală.
Mesajul vine în contextul în care ierarhul spune că a observat că există alte instituții unde cetățenii sunt liberi să circule, respectând norme de siguranță medicală, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.
Acțiunile filantropice continuă în Arhiepiscopia Tomisului.
Astfel, săptămâna aceasta peste 35 de familii cu mulți copii, în risc social sau bătrâni cu pensii foarte mici, din satele Casicea, General Scărișoreanu și Amzacea au beneficiat de 2 tone de cartofi, 1 tonă de ceapă, 200 l ulei și 20 tone lemne.
30 de pachete cu hrană caldă si alimente au fost dăruite ieri persoanelor vulnerabile din parohia Eforie Sud 1.
De asemenea, cantinele Arhiepiscopiei Tomisului au continuat, săptămâna aceasta, distribuirea zilnică la domiciliu pentru persoanele izolate, în risc social precum și celor vârstnici a peste 300 de pachete cu hrană caldă.
În Navodari, cantina socială a parohiei Buna Vestire oferă zilnic 80 de porții de hrană caldă.
Astăzi este Ziua Jandarmeriei Române.
Momentul marchează 170 de ani de existenţă a instituţiei care are ca scop apărarea ordinii şi a liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism.
Jandarmeria Română a fost înfiinţată la 3 aprilie 1850 printr-un ordin domnesc al domnitorul Grigore Alexandru Ghica.
Prin această lege, Jandarmeria a dobândit caracter militar şi juridic şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare.
Primăria Constanța anunță că mâine se vor efectua lucrări de asfaltare a carosabilului pe strada Nicolae Filimon.
Pentru buna desfășurare a intervențiilor, circulația autovehiculelor va fi restricționată total, între orele 08:00 – 17:00, în zona delimitată de bulevardul Aurel Vlaicu și calea ferată.
Șoferii sunt rugați să manifeste atenție sporită și să nu staționeze autovehiculele în zona în care se lucrează.
Mai multe medicamente căutate de populație vor reapărea în farmacii săptămâna viitoare.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că printre acestea se numără Paracetamolul și Euthyrox, un medicament destinat tratării afecțiunilor tiroidiene.
Ministrul a dat asigurări că, în acest moment, spitalele au pe stoc Platinium și Kaletra, medicamente necesare pentru tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus.
Părinții vor putea sta acasă cu copiii și în perioada vacanței de Paști.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Violeta Alexandru.
Guvernul a completat actul normativ care permite unuia dintre părinți să supravegheze copiii pe perioada stării de urgență. Măsura se aplică pentru cei care au copii la creșă, grădiniță și școală.
Românii din Spania care vor să revină în țară vor primi ajutor din partea Guvernului, dar numai după o „selecție riguroasă”.
Este vorba despre persoane care au avut contracte de muncă întrerupte din cauza crizei pandemice și care iau legătura cu ambasada sau consulatele.
Selecţia ar urma să ţină cont şi de infracţionalitate.