Știri 6 aprilie 2020
Potrivit acestuia, „rugăciunea este sursă de putere spirituală pentru a învinge teama şi boala”.
Pe lângă rugăciune, Consiliul subliniază că în vremuri de pandemie este important „să arătăm solidaritate socială concretă prin ajutorarea celor aflați în nevoi, oferindu-le ajutor material, respectiv asistență socială la domiciliu persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, în mod voluntar, avizat de către autorități”.
ANM a emis o atenționare cod galben de intensificări ale vântului pentru Dobrogea.
Aceasta este valabilă până la ora 20.00.
Astfel, vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de până la 55…60 km/h în județul Constanța și estul județului Tulcea.
CT BUS lansează campania “Sănătoși Împreună”.
Pentru că apa și săpunul sunt cele mai importante arme împotriva coronavirusului, angajații CT BUS vor oferi călătorilor săpunuri de buzunar, pentru a-i ajuta să își păstreze mâinile curate.
Acțiunea vine în completarea măsurilor de prevenție luate de CT BUS împotriva îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a precizat că situația la Constanța nu este atât de gravă și a subliniat că nu se pune problema ca orașul sau județul să intre în carantină.
Ministrul a menţionat ieri, la Constanţa, că în această zonă este un aflux mare de persoane din exterior, judeţul fiind un potenţial focar de infectare cu noul coronavirus dacă nu sunt respectate măsurile de „izolare, carantinare și identificare”.
În judeţul Constanţa sunt 114 cazuri de infectare cu noul coronavirus confirmate, dintre care trei medici, precum şi cinci asistenţi medicali şi personal auxiliar din unităţi sanitare, iar alte 77 de cadre medicale sunt în izolare la domiciliu.
36% dintre elevii din România spun că școlile lor nu țin cursuri online, iar acolo unde se fac astfel de ore prezența este în general mică.
Acestea sunt principalele concluzii ale unei consultări făcute de Consiliul Național al Elevilor.
Acesta propune câteva măsuri de recuperare a cursurilor suspendate, astfel încât să nu fie înghețat anul școlar, iar examenele naționale să nu fie amânate.
Printre măsuri se numără anularea de către Ministerul Educației a numărului minim de note care trebuie obținute de fiecare elev.
De asemenea, Guvernul trebuie să investească în pregătirea profesorilor pentru mediul digital, dar și în furnizarea infrastructurii: computere și abonamente la internet, pentru ca fiecare elev să aibă acces la digitalizarea educației.
Premierul Ludovic Orban a declarat că nu au existat discuții pe tema introducerii şomajului tehnic pentru cadrele didactice.
El a precizat că profesorii trebuie să ţină orele pe platforme online, prin media, prin toate mijloacele pe care pot să organizeze cursurile, astfel încât să nu fie necesară amânarea anului școlar.
Premierul a adăugat că se face o analiză pe fiecare sector din aparatul bugetar, pentru a se vedea dacă este posibilă aplicarea şomajului tehnic şi în zona angajaţilor de la stat.
Ministrul Economiei dă asigurări că din 15 aprilie, oamenii vor găsi în magazine suficiente măști de protecție, fabricate în România.
Măștile chirurgicale și cele confecționate în casă din materiale textile ar trebui purtate câteva ore și apoi schimbate.
Ele pot fi spălate la temperaturi înalte și ulterior călcate.
Organizația Mondială a Sanatăţii își menține poziția în legătură cu purtarea măștilor.
Românii și-au schimbat obiceiurile de zi cu zi, în proporție de 98%, ca răspuns la epidemia de coronavirus.
Astfel, 82% se spală și se dezinfectează mai des pe mâini, iar trei sferturi dintre români ies din casă doar pentru drumurile de strictă necesitate.
Totodată, 46% poartă mască și mănuși atunci când părăsesc domiciliul.
De asemenea, femeile fac apel la solidaritate și credință, în timp ce bărbații se tem de o criza economică.
Studiul a fost realizat în perioada 26-28 martie, pe un eșantion de peste 1600 de români.
Trei unități sanitare vor primi aparatură medicală cumpărată de Administrația Porturilor Maritime Constanța.
Este vorba despre Spitalul CF Port, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Spitalul Municipal Mangalia.
De asemenea, Administrația Porturilor a anunțat că va pune la dispoziție materiale de protecție și dezinfectanți pentru copiii și adolescenții bolnavi de SIDA de la Casa Speranța.
Salariaţii afectaţi de reducerea sau întreruperea activităţii în perioada stării de urgenţă vor beneficia de o indemnizaţie de 75% din salariul de bază.
Prevederea a fost inclusă ieri de deputaţii din Comisia de muncă în proiectul de lege adoptat deja de Senat.
Documentul mai prevede că indemnizaţia este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor sociale obligatorii.
Nu beneficiază de acest proiect salariaţii care au mai multe contracte de muncă, dintre care unul nu este afectat de reducerea sau suspendarea activităţii.