Știri 21 iulie 2020
Sfântul Rafael a trăit în secolul 16 și a avut o viaţă de sihastru.
Sfântul Partenie a trăit în secolul 17 și a sihăstrit, pe muntele Scaunele.
Datorită rugăciunii şi povăţuirii sale blânde, mulţi călugări şi pustnici s-au mântuit și a fost învrednicit cu darurile tămăduirii şi scoaterii demonilor.
Biserica Ortodoxă o va cinsti mâine pe Sfânta Mironosiță și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena.
Cu acest prilej, mâine, de la ora 7.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba de Sfințire Mare a bisericii mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena”, din apropierea localității Cobadin, urmată de Sfânta Liturghie.
La sfârșitul slujbei, credincioșii vor putea trece prin Sfântul Altar și vor putea cinsti un fragment din moaștele Sfintei Maria Magdalena.
Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul este noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
Acesta a fost ales prin vot secret în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de astăzi.
PS Calinic Botoșăneanul s-a născut în Iași, în data de 18 noiembrie 1957.
În anul 1984 a fost tuns în monahism cu numele de Calinic la Mănăstirea Putna.
În 1990 a fost numit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, stareț al Mănăstirii Râșca.
În anul 1991, PS Calinic Botoșăneanul a fost hirotonit arhiereu în Catedrala mitropolitană din Iași, în demnitatea de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Autorităţile centrale nu iau în calcul, în momentul de faţă, nici amânarea începerii noului an şcolar, nici a alegerilor locale din luna septembrie.
Declarația aparține ministrului sănătăţii, Nelu Tătaru.
El a precizat că scenariile discutate împreună cu cei de la Ministerul Educaţiei prevăd începerea anului şcolar în 15 septembrie.
Ministrul Sănătăţii a respins şi ipoteza reinstituirii stării de urgenţă, deşi numărul de îmbolnăviri cu noul coronavirus a crescut foarte mult în fiecare zi, în ultima perioadă.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga nr. 85, între orele 09.00 – 13.00.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de recrutare donatori de celule stem.
Legea privind acordarea unui ajutor financiar pentru familiile care angajează bone profesioniste pentru îngrijirea copiilor, a intrat în vigoare.
Metodologia de acordare a acestui ajutor financiar trebuie aprobată de consiliile locale, în sarcina cărora revine alocarea fondurilor.
Sumele ce vor fi alocate, vor trebui completate de familiile care angajează bone.
Pentru a fi angajate, este obligatoriu ca bonele să dețină atestate eliberate conform legii.
Noua lege a carantinei și a izolării a intrat astăzi în vigoare.
Acestea le dă autorităţilor instrumente noi pentru combaterea răspândirii epidemiei.
Totodată, legea va permite internarea în spital a celor cu sau fără simptome Covid-19, inițial pentru 48 de ore, timp în care să le fie evaluată starea de sănătate, după care medicul poate prelungi șederea acestora în spital sau îi poate trimite în izolare acasă, asta dacă riscul de a transmite boala este redus.
Pacientul se poate opune măsurii de izolare, pe care o poate contesta în instanță.
Jumătate dintre români nu-și permit o vacanță.
Aproape o treime dintre rezidenţii europeni cu vârsta de 16 ani sau mai mult nu-şi puteau permite anul trecut să îşi cumpere măcar o săptămână de vacanţă o dată pe an departe de casă, cel mai ridicat procentaj de persoane în această situaţie fiind înregistrat în România, cu 54%, arată datele Eurostat.
În acest clasament al europenilor care nu își permit o vacanță, românii sunt urmaţi de greci, croaţi, ciprioţi şi italieni.
Localitățile care au peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori ar putea fi carantinate.
Anunțul a fost făcut de Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care a precizat că sunt focare care trebuie urgentate în anchete epidemiologice.
Nelu Tătaru a afirmat că autoritățile urmăresc creșterea numărului de cazuri în anumite zone.