Știri 6 noiembrie 2020
Astfel, de la ora 6.45, va târnosi biserica ”Adormirea Maicii Domnului”, apoi va săvârși Sf. Liturghie.
Tot mâine, de la orele 17.00, va oficia slujba Vecerniei la biserica Sfinții Îngeri din Constanța, fosta capelă militară, iar de la ora 22.00, Acatistul Învierii Domnului și al Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, la Catedrala Arhiepiscopală.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie la biserica Sf. Antonie cel Mare din Constanța, zona Galeriilor Soveja, de la ora 8.00, unde va întâmpina și moaștele Sf. Mare Mc. Mina, care vor fi aduse spre închinare permanentă la acest lăcaș de cult.
Luni, de Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, ierarhul nostru va oficia de la ora 8.00, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Nectarie și Înălțarea Domnului” Bârnărel, din apropierea orașului Vatra Dornei.
Arhiepiscopia Tomisului și ASCOR Constanța organizează o conferință duhovnicească.
Tema o constituie ”Cum întâmpinăm postul Nașterii Domnului? Rugăciunea, iertarea și milostenia – armele postului duhovnicesc” și va fi susținută de părintele Stelian Costea.
Evenimentul se va desfășura duminică, de la orele 17.00, și va fi transmis live pe paginile de Facebook ASCOR Constanța și Arhiepiscopia Tomisului.
Totodată, va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri, astfel că cei interesați pot lăsa întrebările sub formă de comentarii în timpul transmisiei live.
Noi restricții au fost stabilite în România, similare cu cele din perioada stării de urgență.
Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă a emis o hotărâre privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS – CoV- 2.
Astfel, de luni, toți elevii vor învăța de acasă, se limitează programul de funcționare al magazinelor, măștile de protecție sunt obligatorii peste tot și se restricționează circulația pe timpul nopții, în toata țara.
Măsurile au fost luate în contextul în care ieri a fost ziua cu aproape 10 mii de cazuri noi.
ANPC a retras temporar de la comercializare 31 de milioane de măşti.
Şeful ANPC a menţionat că alte 90.000 de măşti au fost retrase definitiv în urma deficienţelor constatate.
Printre abaterile constatate în ceea ce priveşte comercializarea măştilor a fost lipsa marcajului „CE” – certificat de conformitate agreat de Uniunea Europeană și deficienţe care ţin de gradul de filtrare.
Românii care vor renunța la calculatoarele vechi vor primi vouchere pentru achiziționarea de tablete și laptopuri noi.
Anunțul a fost făcut de noul ministru al Mediului, Mircea Fechet.
Decizia a fost luată în urma comunicărilor primite din partea cetățenilor și în contextul pandemiei de COVID-19.
Ministrul a precizat că achiziționarea de echipamente cu o clasă energetică superioară și o factură la energie mai mică, se protejează mediul, iar românii vor plăti facturi mai mici.
Premierul Ludovic Orban anunță revenirea la declarația pe proprie răspundere pentru circulația pe timpul nopții.
Aceasta ar putea fi acceptată şi în varianta online.
El a subliniat că pe timpul nopţii vor putea rămâne deschise farmaciile sau benzinăriile, iar cetăţenii vor putea merge la serviciu sau la spital.
Autobuzele liniei 5b circulă deviat.
CT BUS anunță că, astăzi și mâine, în intervalul orar 07:30 – 15: 30, autobuzele liniei 5b circulă deviat, pe traseul: str. Hatman Arbore – str. Tractorului – str. Fântânele – str. Meșterul Manole.
Măsura a fost luată ca urmare a lucrărilor de asfaltare care au loc pe strada Comarnic.
Singurătatea şi izolarea cu care se confruntă vârstnicii în contextul pandemiei le-au afectat starea psihică.
Aceasta este observația psihiatrilor geriatrici din Statele Unite. Ei anticipează pentru perioada următoare o creștere a tulburărilor în rândul acestei categorii de vârstă.
Pandemia înrăutățește problemele deja existente și tot mai mulți bătrâni par să fi trecut în luna august prin stări de tristețe și anxietate – chiar de două ori mai mulți față de aceeași lună a anului trecut.
Consiliul Național al Elevilor dezaprobă propunerea ca toate unitățile de învățământ să fie închise.
Aceștia spun că multe școli se află în comunități în care rata de transmitere a virusului SARS-CoV-2 este cu mult sub indicența de trei cazuri la mia de locuitori.
Pentru a putea garanta un act educațional de calitate este important ca aceste unități școlare să rămână deschise cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță, mai spune Consiliul Elevilor.