Știri 28 ianuarie 2021
Apoi, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Ioan Gură de Aur la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, iar mâine, va săvârși Sf. Liturghie, de la ora 7.45, tot la Catedrala arhiepiscopală.
Sâmbătă, de la ora 8.30, Ierarhul nostru va oficia Sf. Liturghie la biserica Sfinții Trei Ierarhi din Constanța, zona Cireșica.
De la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfinților Trei Ierarhi, la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie la mănăstirea Văcăreștii Noi, din comuna Lumina.
Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea va sosi la Constanța.
Aceasta va fi adusă de la Biserica Sfântul Ioan Iacob Hozevitul din Sibiu, luni, 1 februarie, la biserica Sf. Haralambie, din zona Boema.
Icoana este cunoscută ca făcătoare de minuni, din ea izvorând mir timp de 5 ani.
De asemenea, 28 de femei care s-au rugat la icoana Maicii Domnului au primit rod în pântece, iar 34 de oameni s-au vindecat de cancer.
Icoana va rămâne spre închinare la biserica Sf. Haralambie până miercuri, 10 februarie, în ziua hramului.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze și nu o pot face în cursul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta, la sediul CRTS Constanța din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 – 13.00.
În paralel, se va desfășura o acțiune de informare și recrutare donatori de celule stem.
Patriarhia Română doreşte păstrarea unei ore de religie pe săptămână în învățământul preuniversitar.
Solicitarea a fost adresată la Palatul Parlamentului, de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul în cadrul unei dezbateri organizată de Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, împreună cu Comisia pentru învățământ, tineret și sport din Senat.
Preasfinţia Sa a reamintit că tinerii şi copiii au dreptul constituțional de a participa la orele de Religie.
Preasfinţitul Varlaam a explicat că predarea Religiei în şcoală are valenţe educaţionale profunde, prin rolul ei formativ în viaţa copiilor și a tinerilor și contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare, întrucât propune modele viabile de bunătate, sfinţenie și conviețuire umană.
Elevii și profesorii cu boli cronice vor putea să facă orele online și după redeschiderea școlilor.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Astfel, cadrele didactice care au vulnerabilităţi certificate medical vor putea să predea online, în cazul în care nu vor exista persoane care să-i înlocuiască.
În acest fel se va asigura accesul la învăţământ online oricui are o motivaţie solidă, o certificare medicală, a spus ministrul Câmpeanu.
Statutul prefecților și al subprefecților a fost modificat.
Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență prin care ceștia nu vor mai fi înalți funcționari, ci demnitari publici.
Acest lucru înseamnă că ocupanții acestor poziții vor putea să fie membri de partid și vor trebui să respecte mai multe condiții, printre care absolvirea unui curs de formare specializat, la Institutul Național de Administrație.
Pensiile vor fi mai mari în acest an faţă de anul trecut.
Potrivit premierului Florin Cîţu, bugetul se construieşte pe legislaţia în vigoare.
El a mai precizat că în acest an cheltuielile bugetare cu pensiile cresc cu aproape 8 miliarde de lei.
Întrebat dacă guvernanţii au stabilit un prag până la care va creşte punctul de pensie, premierul a explicat că, cităm “legislaţia în ceea ce priveşte pensiile o să fie modificată, pentru că sunt multe probleme acolo”, am încheiat citatul.
Elevii simptomatici vor fi verificaţi cu teste rapide.
Așa a declarat secretarul de stat Andreea Moldovan.
Ea a precizat că vor fi anunţaţi părinţii, medicul de familie, iar în cazul în care testul copilului este pozitiv se va anunţa şi Direcţia de sănătate publică.
Andreea Moldovan a menţionat că triajul în unităţile de învăţământ va fi făcut de medicul şcolar sau de asistentul medical.