Știri 5 aprilie 2021
Au fost alocate prin Legea bugetului 536 milioane de lei, dublul sumei totale acordate anul trecut de către autorităţile publice locale, arată Ministerul Educaţiei.
Guvernul a stabilit cuantumul minim al burselor la valoarea de 100 de lei, cuantum care poate fi majorat de autorităţile locale din bugetele proprii.
Angajatorii pot reduce timpul de muncă al salariaților cu până la 80%.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea.
Potrivit legii, în perioada stării de urgenţă sau de alertă, precum şi pe o perioadă de până la 3 luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgenţă sau de alertă, companiile aflate în dificultate pot reduce programul de lucru, iar angajații primesc cu 25% mai puțini bani.
Angajatorii trebuie să obțină acordul scris al reprezentantului salariaților pentru această reducere de program și, implicit, de venituri.
Activitatea fizică scade tensiunea arterială.
Valoarea limită pentru hipertensiune în Europa este o tensiune arterială de repaus cuprinsă între 140 și 90.
Pentru persoanele cu aceste valori ale tensiunii sau mai mari, specialiștii recomandă sporturi precum alergarea, mersul pe jos, mersul cu bicicleta sau înotul.
Majoritatea exercițiilor sportive scad tensiunea arterială timp de aproximativ 24 de ore.
De asemenea, specialiştii europeni atrag atenţia că hipertensiunea arterială crește semnificativ riscul de accident vascular cerebral.
Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie se va face fără programare în platformă și poate începe, din 4 mai.
Doctorii care se vor implica vor putea vaccina cel mult zece persoane pe zi.
Aşa prevede o instrucţiune a comitetului naţional pentru vaccinare.
Peste jumătate dintre medicii de familie s-au arătat dispuşi să vaccineze anti-COVID, spun oficialii.
Mai puțin de 2% din testele antigen rapide destinate școlilor au fost folosite în opt săptămâni de școală.
Potrivit ministrului Educației, părinţii nu şi-au dat acordul pentru testarea în acest fel.
Soluţia este utilizarea unor teste non-invazive, iar testele antigen rapide rămase ar putea fi redirecţionate pentru testarea adulţilor.
La rândul său, secretarul de stat Andreea Moldovan a spus că numărul de teste folosite până în prezent în școli este de circa 27.000.
Programul Rabla pentru electrocasnice va începe la sfârșitul acestei luni.
Specialiștii avertizează că, în lume, aproape 7 milioane și jumătate de tone de aparate electrice vechi ajung la gunoi.
O soluție pentru electronice și electrocasnice este reciclarea selectivă.
Ele pot fi predate în cele peste 900 de centre de colectare din țară sau pot fi duse în magazinele care vând astfel de produse.
Statul american Florida a interzis pașapoartele de vaccinare.
Ordinul guvernatorului Ron DeSantis interzice companiilor din Florida să solicite clienților acest tip de pașaport de vaccinare sau vreo altă dovadă de vaccinare, deoarece încalcă libertățile individuale și confidențialitatea medicală.
Anunțul survine după informații din presă care arată că administrația Biden lucrează la punerea în aplicare a standardelor guvernamentale pentru un viitor pașaport de vaccinare cu care să fie condiționată ridicarea restricțiilor sanitare pe teritoriul SUA.