Stiri 2 iulie 2021

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Ştefan al III-lea, supranumit Ştefan cel Mare a fost domnul Moldovei între anii 1457 şi 1504.
El a rămas în memoria poporului nostru cu apelativul cel Mare datorită calităţilor sale umane, de om politic, de strateg şi de diplomat.
Totodată, acţiunile sale fără precedent pentru apărarea integrităţii ţării şi a creştinismului, dar şi iniţiativele pentru dezvoltarea culturii au produs admiraţie din partea unor iluştri contemporani.
Papa Sixtus al 4-lea l-a numit “Athleta Christi”, adică atletul lui Hristos, iar medicul veneţian Matteo Muriano îl aprecia ca un om foarte înţelept, îndurător, drept, darnic şi iubit mult de supuşii săi.
Pentru cele 44 de ctitorii de biserici şi mânăstiri dar şi pentru calităţile şi faptele sale, Biserica Ortodoxă Română a hotărât în anul 1992 trecerea sa în rândul sfinţilor, cu data de sărbătorire la 2 iulie, ziua mutării sale către Domnul.
Mormântul sfântului domnitor se află în biserica ctitoriei sale de la Mânăstirea Putna.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă îl cinstește și pe Sfântul Ioan Maximovici.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu PS Ilarion, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului și cu PS Paisie, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va săvârși Sfânta Liturghie, de la ora 8.30, la mănăstirea Văcăreștii Noi din apropierea localității Lumina.
Apoi, va pune piatra de temelie a paraclisului cu hramurile Sf. Ioan Maximovici și Sf. Mare Mc. Mina și va sfinți primul corp de chilii.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Ioan Maximovici aflate spre închinare permanenta la acest lăcaș de cult.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a 2-a după Rusalii, sau a Sfinților Români.
Astfel, de la ora 7.00, Ierarhul Tomisului va poposi la monumentul memorial Poarta Albă, unde va săvârși o slujbă de pomenire pentru toți cei ce au murit în închisori.
Apoi, va merge în procesiune până la mănăstirea Galeșu – Poarta Albă, unde va oficia Sfânta Liturghie.

Sensul giratoriu de la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Nicolae Iorga va fi desființat.
Măsura a fost adoptată în contextul instituirii regimului de sens unic pe strada Nicolae Iorga, dinspre bulevardul Alexandru Lăpușneanu spre bulevardul Tomis.
Astfel, va fi asigurată fluența circulației pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, pe direcția înainte.

Prețul energiei electrice s-a majorat cu până la 13% pentru consumatorii casnici care nu au contracte pe piața liberă.
Potrivit datelor ANRE, peste jumătate dintre clienți au trecut deja la prețurile din zona concurențială.
Autoritatea a simplificat procedura de încheiere a contractelor.
Astfel, titularul nu mai trebuie să prezinte actul de proprietate al imobilului.
Va fi suficientă o declarație pe proprie răspundere, alături de documentele cerute și până acum, acordul solicitantului în scris sau telefonic și copia actului de identitate.

Moderna a anunţat că vaccinul său protejează împotriva tuturor variantelor de Covid, inclusiv Delta.
Cercetătorii Moderna au prelevat probe de sânge de la opt persoane și au verificat dacă anticorpii oferă imunitate împotriva diferitelor variante ale coronavirusului, inclusiv Delta, care a apărut în India.
Cercetările arată că răspunsul imun este mai puternic în fața tulpinii Delta decât în fața celei Beta, descoperită în Africa de Sud.
Totuși, vaccinul Moderna produce de patru ori mai puțini anticorpi împotriva tulpinii descoperită în Nigeria, și de opt ori față de o nouă variantă identificată în Angola.

Deșeurile voluminoase se ridică gratuit.
Constănțenii pot solicita ridicarea gratuită a deșeurilor voluminoase la numarul de telefon 0241.548600.
În acest fel, se va evita supraaglomerarea containerelor sau depozitarea in locuri nepotrivite.
Depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează cu amenzi cuprinse între 3.000 și 6.000 lei pentru persoanele fizice.
De asemenea, persoanele surprinse că poluează mediul înconjurător prin depozitarea necontrolată a deșeurilor riscă amenzi de 30.000 de lei și confiscarea autovehicului folosit pentru săvârșirea contravenției.

S-au redus tarifele pentru apelurile fixe şi mobile.
Astfel, operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România practică un tarif de 0,7 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor mobile, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,078 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor fixe.
Această măsură se aplică conform prevederilor Regulamentului Comisiei Europene este obligatoriu şi se aplică direct, fără a necesita transpunere în legislaţia naţională.
Tariful de terminare a apelurilor mobile este cu aproape 8% mai mic faţă de cel practicat până acum.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept