Stiri 20 iulie 2021
Originar din cetatea Tesva, fiu al unui preot evreu, Sfântul Ilie este cunoscut în special datorită unei minuni legate de lipsa ploii.
La Horeb, Dumnezeu i se descoperă lui Ilie „într-o adiere de vânt lin”, precedată de manifestări ale puterii dumnezeieşti: vârtej nimicitor, cutremur şi foc.
Înainte de sfârşitul misiunii sale profetice, Sfântul Ilie l-a lăsat urmaş pe Elisei, apoi Ilie s-a înălţat la cer într-un „car cu cai de foc”.
În Noul Testament, Sfântul Ilie este prezent la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, pe muntele Tabor.
Sfântul Ilie va veni la sfârşitul veacurilor, va propovădui credinţa şi va fi ucis de către Antihrist, alături de Dreptul Enoh, un alt drept al Vechiului Testament care nu a cunoscut moartea, asemenea Sfântului Ilie. Sf. Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor şi a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credinţă şi curaj demn de urmat.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această noapte Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel, de la ora 23.00.
Mâine, tot de la ora 23.00, ierarhul nostru va răspunde invitației PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Pantocrator din comuna Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, cu prilejul hramului, Sf. Mironosița Maria Magdalena.
Joi, dimineața, Arhiepiscopul Tomisului va participa la ceremoniile prilejuite de ziua Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Catedrala patriarhală din București.
Seara, de la ora 18.00, va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii Cuvântul ierarhului, de la Radio Dobrogea, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, de la ora 7.40, IPS Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, iar de la ora 18.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica Mănăstirii Sfânta Maria Magdalena din apropierea localității Cobadin.
Astăzi este Ziua Aviaţiei Române.
Această zi este marcată, în fiecare an, de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, patronul Forţelor Aeriene şi al aviaţiei din ţara noastră.
Misiunea Forţelor Aeriene constă în apărarea spaţiului aerian naţional, sprijinul autorităţilor locale pentru înlăturarea urmărilor calamităţilor naturale şi intervenţia în situaţii de urgenţă civilă, asigurând transportul de materiale, medicamente şi alimente, precum şi evacuarea răniţilor şi bolnavilor din zonele afectate.
Forțele Aeriene Române au desfășurat activităţi comune, exerciţii multinaţionale şi misiuni în teatrele de operaţii din Irak, Balcanii de Vest și Afganistan.
ANM a emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosferica accentuată pentru majoritatea zonelor țării.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 12.00.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în nord, nord-est, centru și în sud-est, precum și în zonele de munte.
Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 50…70 l/mp.
Staţiile de autobuz din Constanţa vor fi modernizate.
Primarul Vergil Chiţac, a postat un mesaj pe pagina sa personală de Facebook în care a asigurat că în staţiile de autobuz se vor monta refugii moderne pentru ca oamenii care călătoresc cu mijlocul de transport în comun să aibă parte de cele mai bune condiţii.
Edilul a mai precizat că în acest moment, primăria se află pe punctul de a demara procedura de achiziție a peste 150 de stații CT Bus.
Ecosistemele planetei sunt amenințate.
Un studiu atrage atenția asupra faptului că pierderea biodiversității la nivel mondial amenință funcționarea ecosistemelor Terrei și durabilitatea societății umane.
Aproximativ 58% din suprafața terestră are probleme cu pierderea biodiversității.
Specialiștii spun că în multe părți ale lumii ar putea fi necesară o intervenție umană pentru a menține funcțiile ecosistemului.
Telemeaua de pe piață conține clorură de calciu.
Aproape jumătate din sortimentele de pe piaţă au calitatea a doua, iar unul din trei sortimente de brânză telemea conţine clorură de calciu.
Cea mai largă utilizare, a clorurii de calciu vizează prevenirea formării gheţii şi îndepărtarea acesteia de pe şosele.
Acumularea clorurii de calciu în organism, cunoscută sub numele de hipercalcemie, determină o serie de reacţii, printre care dureri de stomac, bufeuri, greaţă şi vărsături, lipsa apetitului, dureri osoase, aritmie, pietre la rinichi și comă.