Știri 27 august 2021
S-a născut în insula Rhodos din Grecia, însă nu se cunoaște data naşterii sale.
Prin secolul al XIV-lea, între zidurile unei fortăreţe din Rodos, lucrătorii au descoperit o frumoasă biserică în ruină, sub dalele căreia au găsit numeroase icoane.
Una dintre aceste icoane era bine păstrată şi reprezenta un tânăr militar care ţinea în mâna sa dreaptă o cruce.
În jurul icoanei erau reprezentate 12 scene din martiriul său.
Episcopul de la acea vreme, Nil, a descifrat inscripţia de pe icoană: “Sfântul Fanurie”.
După o tradiţie populară, răspândită în insula Creta şi în alte ţări ortodoxe, mama sfântului era o femeie păcătoasă şi cu toate eforturile lui Fanurie, n-a putut s-o întoarcă la pocăinţă, însă el n-a încetat să se roage cu stăruinţă pentru mântuirea mamei sale.
În popor, există obiceiul de a se împărți turte săracilor de ziua Sfântului Fanurie, care făcea milostenie pentru iertarea sufletului mamei sale.
Numele Sfântului, în limba greacă, înseamnă „cel ce arată” și, de aceea, este considerat aflătorul lucrurilor pierdute și arătătorul căii de urmat în vreme de îndoială.
În rândul credincioşilor se vorbeşte şi de alte minuni săvârşite de Sfântul Fanurie, pentru care se bucură de o deosebită evlavie atât în Grecia cât şi în celelalte ţări ortodoxe.
Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși mâine Sf. Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 7.30.
Apoi va oficia slujba parastasului pentru vrednicul de pomenire, Lucian Florea, mutat la Domnul, pe 30 august 2004.
Seara, de la ora 22.00, ierarhul nostru va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul.
Duminică, Biserica Ortodoxă va prăznui Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Lipnița, de la ora 8.00.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele sfinților: Ioan Botezătorul, Nicolae, Efrem cel Nou, Nectarie, Ecaterina, icoana Maicii Domnului Potolește întristările noastre și Maica Domnului Trihirusa (cu trei mâini), precum și un fragment din lemnul Sfintei Cruci.
Luni, Biserica Ortodoxă Română îi va cinsti pe Sfinții Ierarhi Varlaam, mitropolitul Moldovei, Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului.
Cu binecuvântarea, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ierarhul nostru va fi prezent la mănăstirea Secu, pentru cinstirea acestor sfinți români.
Seara, de la ora 18.00, ierarhul nostru va săvârși Taina Sfântului Maslu la biserica Așezarea în racla a Brâului Maicii Domnului din cartierul constănțean Coiciu.
Marți, va oficia Sf Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 7.30, iar miercuri, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul și Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou din localitatea Târgușor, cu prilejul hramului.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor sa doneze dar nu o pot face în zilele lucrătoare, pot veni mâine la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 și 13.00.
Solicitarile de sange si componente sanguine ale spitalelor din judet si din Bucuresti sunt in crestere, dar numarul donatorilor se mentine in aceasta perioada la un nivel insuficient, comparativ cu cererile.
Ministrul Educației ia în calcul modificarea semnificativă a cuantumului burselor pentru elevi.
Propunerea prevede cel puțin dublarea lor, din ianuarie anul viitor.
Astfel, de la 100 de lei bursa de performanță, Ministerul Educației a propus 500 de lei.
Pentru bursa de merit – 100 de lei cuantum minim, există propunerea de negociere ca să fie diferențiată, bursa de merit 1 și bursa de merit 2, în cuantum de 200, respectiv, 250 de lei.
Pentru bursa de studiu, cuantumul propus este de 150 de lei, iar bursa de ajutor social se va dubla la 200 de lei.
Sorin Cîmpeanu a adăugat că, cel puțin pentru bursele de merit și studiu, condiția pusă elevilor va fi de maxim 10 absențe nemotivate pe semestru.
Şcolile se vor deschide pe 13 septembrie cu prezenţa fizică a tuturor preşcolarilor şi elevilor.
De asemenea, va fi obligatorie respectarea normelor de protecţie: mască, distanţare, aerisirea sălilor de curs, dacă incidenţa din ultimele 14 zile a cazurilor din localitate rămâne sub pragul de 6 infectări cu coronavirus la mia de locuitori, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis.
Dacă se depăşeşte acest prag, şcolile trec în online în respectiva localitate.
CFR Călători asigură legături directe cu staţiunile de la Marea Neagră până pe 15 septembrie, deși programul estival Trenurile Soarelui se încheie pe 5/6 septembrie, a anunţat compania.
Potrivit CFR, conexiunea dintre Bucureşti şi orașul Constanţa va fi asigurată zilnic de 18 trenuri, din care 14 InterRegio (câte şapte pe sens) şi patru Regio (câte două pe sens).
După data de 15 septembrie, legătura cu Constanţa se va menţine atât cu trenuri directe din Braşov, Iaşi/Suceava, cât şi prin trenurile cu schimbare în Bucureşti Nord dinspre marile oraşe din ţară.