Stiri, 9 septembrie 2021

Biserica Ortodoxă îi cinstește, astăzi, pe sfinţii şi Dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana, părinţii Fecioarei Maria.
Dreptul Ioachim provenea din seminţia lui Iuda şi era un păstor bogat, iar familia lui se distingea printr-o adâncă evlavie.
O veche tradiţie arată că Dreptul Ioachim îşi împărţea în fiecare an câştigul muncii sale în trei părţi: una pentru templul din Ierusalim, alta pentru săraci şi a treia pentru nevoile sale.
Acesta trăia în Nazaretul Galileii, şi avea ca soţie pe Ana din seminţia lui Levi.
Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana erau bogaţi material, dar mai presus de toate bogaţi spiritual, deoarece erau drepţi înaintea lui Dumnezeu şi trăiau după lege.

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi şi pe Sfinţii Cuvioşi Onufrie de la Vorona şi Chiriac de la Tazlău.
Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona s-a născut în anul 1700 în Rusia, iar timp de 25 de ani a vieţuit într-o peşteră pe malul pârâului Vorona.
A fost ucenicul Sfinţilor Vasile de la Poiana Mărului şi Paisie Velicicovski.
S-a mutat la Domnul în peştera sa la 29 martie 1789.
Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău s-a născut la începutul secolului al XVII-lea în satul Mesteacăn din judeţul Neamţ.
A intrat de tânăr în obştea Mănăstirii Tazlău, iar pentru viaţa sa a dobândit de la Dumnezeu darul rugăciunii curate, al vindecării bolilor şi al izgonirii demonilor.
Sfântul Chiriac a trecut la Domnul în jurul anului 1660.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfinţii Părinţi de la sinodul 3 ecumenic, la care a participat şi Arhiepiscopul Timotei al Tomisului.
Desfăşurat la Efes în anul 431, sinodul a condamnat erezia nestorianismului, care susţinea că Maica Domnului l-a născut pe Iisus omul, motiv pentru care nu poate fi numită Născătoare de Dumnezeu.
Cei 200 de episcopi participanţi au stabilit că Hristos este o singură persoană, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, astfel că Sfânta Fecioară este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi de la orele 18.00, la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii Cuvântul ierarhului de la Radio Dobrogea.
De la ora 22.00, va oficia Acatistul Sfinților Părinți Ioachim și Ana și Acatistul Nașterii Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Mâine, de la ora 7.40, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Locuitorii din Constanta, Mangalia si Topraisar sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase din Constanta, care vor să doneze pot veni de luni pana vineri la sediul CRTS din str. Nicolae Iorga nr. 85, între orele 7.30 – 13.30.
De asemenea, se poate dona sange, in fiecare ultima sambata din lună, cu exceptia lunii decembrie intre orele 8.30-13.00, astfel: in septembrie pe data de 25, in octombrie pe 30, in noiembrie pe 27, iar in decembrie pe data de 18.
In luna septembrie echipa CRTS va asteapta in localitatile: Mangalia, pe 15 septembrie, la clubul nautic Callatis si Topraisar, pe 19 septembrie, la parohia Topraisar.
Este nevoie de donatori din toate categoriile de sange.
Informatii privind donarea de sange se obtin la telefoanele 0241-616035/0341-180013.
Programarile se fac la telefonul: 0774-665815 de luni pana vineri intre orele 12.30-14.30 sau prin aplicatia Donorium.

Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța organizeaza o colecta de rechizite „Daruri mici din suflet mare!”
Aceasta se va desfășura până pe 1 octombrie.
Copiii defavorizați din satele constănțene: Amzacea, Credința, Darabani, Casicea, Căscioarele, G-ral. Scărișoreanu, Independenta, Plopeni, Potârnichea, Vâlcele și Viroaga vor fi ajutați să nu abandoneze școala.
Inițiatorul și coordonatorul proiectului este părintele consilier social Jean Ion, care îi îndeamnă pe enoriași să îi ajute pe copii să nu renunțe la școală și să le dăruiască cele necesare unei educații firești.

S-a lansat programul pilot pentru utilizarea catalogului electronic în şcoli şi licee.
Astfel, unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particulare se vor putea înscrie, începând cu anul școlar 2021 – 2022, în acest program.
Unitățile de învățământ care folosesc deja servicii de catalog electronic sunt invitate, de asemenea, să se înscrie în acest proiect până pe data de 10 septembrie, printr-o solicitare trimisă pe adresa inspectoratelor școlare județene.
Școlile care se înscriu în acest program vor consemna situația școlară și rezultatele evaluării elevilor doar în catalogul electronic.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept