Știri 13 octombrie 2021
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși astăzi de la ora 17.00, slujba Vecerniei urmată de o procesiune la biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din Năvodari.
Mâine, ierarhul nostru va răspunde invitației IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitana din Iași.
De la orele 18.00, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii Cuvântul ierarhului de la Radio Dobrogea, iar de la ora 22.00 va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, la Catedrala arhiepiscopală din Constanța.
Vineri, de la ora 7.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
Astăzi este Ziua internaţională pentru reducerea riscului dezastrelor.
Aceasta a fost desemnată în anul 2009, printr-o rezoluţie a Adunării Generale a ONU.
Potrivit ONU, o bună guvernare în cazul riscului dezastrelor poate fi măsurată în vieţile salvate, numărul redus de persoane afectate de dezastre şi reducerea pierderilor economice.
COVID-19 şi situaţia de urgenţă climatică arată că este nevoie de planuri şi de instituţii competente, care să acţioneze pe baza dovezilor ştiinţifice în folosul publicului.
Astfel, trebuie avute în vedere strategii care să abordeze nu doar pericolele unice, cum ar fi inundaţii şi furtuni, dar şi pe cele care răspund la riscul sistemic generat de bolile infecțioase, şocurile climatice şi afectarea mediului.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport gratuit la şcoală.
Cheltuielile vor fi asigurate din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale.
Prevederile vor intra în vigoare începând cu prima zi a anului şcolar 2022 – 2023.
Beneficiarii programului „RESPECT“ vor primi tichetele valorice pe suport electronic, de anul viitor.
Decizia a fost luată în condițiile în care tot mai multe servicii se mută în online, iar în situația pandemică actuală se recomandă evitarea contactului cu bancnotele și alte mijloace de plată pe suport hârtie, precum și interacțiunile umane multiple.
Cardurile vor fi emise o singură dată, vor fi distribuite beneficiarilor și vor fi alimentate în 8 tranșe pe an, valoarea unei tranșe fiind de 50 lei.
Pompierii verifica zilnic secțiile de terapie intensivă din spitale.
Echipaje de pompieri constănțeni efectuează verificări, din trei în trei ore, în secțiile de Anestezie Terapie Intensivă ale spitalelor din județul Constanța.
Este vorba despre Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, Spitalul Medgidia și Spitalul Mangalia.
Unitățile spitalicești sunt supraîncărcate, aparatura medicală care ajută pacienții cu oxigen este în creștere, la fel și concentrația de oxigen în aer din încăperi.
În acest context, numai în ultimul an, în spitalele din România au avut loc 12 incendii.
Coşul cu alimentele de bază este mai scump cu 12% faţă de anul trecut.
Inflaţia a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii 13 ani: 6,3% și este dublul ţintei fixate de Guvern pentru acest an.
Cei mai afectați au fost românii ale căror venituri au fost înghețate de la începutul anului.
Mai mult, fermierii avertizează că în lipsa unor măsuri clare, prețurile la alimentele de bază vor crește în această iarnă cu peste 20%.
Şi pentru serviciile de utilităţi plătim mai mult.
Totalul de plată la factura electrică a fost mai mare cu 25% lună de lună, iar cea la gaze naturale cu 20%.