Știri 2 noiembrie 2021
De la ora 18.00, va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Apoi, de la ora 22.00, ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia, la Catedrala arhiepiscopală.
O părticică din mâna Sfântului Constantin cel Mare va sosi la Constanța.
Aceasta va fi adusă sâmbăta aceasta, la ora 16:00, la biserica Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie din zona Boema.
Moaștele Sfântului Constantin cel Mare sunt aduse de la Chilia Schimbarea la Față din Muntele Athos și vor rămâne spre închinare la biserica Sfântul Haralambie până pe 13 noiembrie.
În aceasta perioadă se va săvârși zilnic Sfânta Liturghie de la ora 8:30 și Taina Sfântului Maslu de la ora 17:00.
Autobuzele CT BUS și-au reluat traseul, aseară, de la ora 20.00.
Potrivit liderului de sindicat Daniel Toma, angajații CT BUS au obținut majorări salariale în doua etape, începând cu 1 ianuarie 2022.
De asemenea, va fi acordat un spor de muncă grea, de 10% pentru șoferi, 5% pentru mecanici și 3% pentru ceilalți angajați ai companiei.
Guvernul va aloca în această săptămână o parte din banii necesari pentru subvenţionarea preţului majorat al gigacaloriei, din Fondul de Rezervă.
Anunţul a fost făcut de premierul interimar Florin Cîţu.
El a cerut mai întâi stabilirea unor principii de calcul, de exemplu, o sumă fixă pe gospodărie, astfel încât alocarea să fie echitabilă.
Acest demers este doar pentru moment, deoarece este nevoie de un plan pe termen mediu şi lung, astfel încât asemenea situaţii să nu se mai repete în următorii ani, a mai declarat Florin Cîţu.
18.000 de stații de încărcare a vehiculelor electrice vor fi în România.
Banii vor fi alocați prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă și prin Administraţia Fondului pentru Mediu, care va lansa în două săptămâni programul prin care administraţiile locale pot accesa fondurile.
Rețeaua de stații de încărcare ar urma să fie finalizată în 4-5 ani, iar Ghidul de finanțare pentru administrațiile locale urmează să fie lansat cel târziu săptămâna viitoare, a declarat ministrul mediului, Tanczos Barna.
Pacienții cronici cer un tratament care să prevină infecţia cu SARS-CoV-2.
Este vorba despre o nouă combinaţie de anticorpi monoclonali cu acţiune lungă, aflată în curs de evaluare la Agenţia Europeană a Medicamentului.
De acest tratament ar urma să beneficieze pacienţii diagnosticaţi cu diferite tipuri de cancer, cei care fac dializă şi persoanele în tratament cu insulină, sau cei care au afecţiuni autoimune şi inflamatorii.
Elevii vor relua cursurile de luni, 8 noiembrie.
La sfârșitul acestei săptămâni se va decide însă în ce format: cu prezența fizică sau online, a anunțat ministrul Educației.
Sorin Cîmpeanu a mai precizat că va fi redus numărul tezelor, de la trei la două, pentru gimnaziu, și de la patru la trei, la liceu.
Susținerea tezelor se va face începând cu data de 6 decembrie.
Pentru elevii care nu vor putea fi prezenți în clasă, fiind infectaţi sau carantinați, există posibilitatea legală ca aceștia să dea tezele la revenirea la școală, chiar dacă acest lucru se va amâna pentru semestrul al doilea.