Știri 16 noiembrie 2021
Acesta a fost fiul lui Alfeu, era vameş în Capernaum și înainte de a fi chemat la apostolat de Mântuitorul se numea Levi.
După înălţarea la cer a Mântuitorului Hristos, a rămas la Ierusalim, unde a scris Evanghelia ce-i poartă numele.
Sfântul Matei s-a îndreptat apoi spre alte locuri ale Răsăritului, unde s-a străduit să aprindă credința în Hristos printre perși, etiopieni și nubieni.
Istoria Bisericii arată că Sfântul Apostol Matei a primit moarte martirică în Etiopia, fiind ars pe rug.
Astăzi se împlinesc 118 ani de la naşterea părintelui Dumitru Stăniloae.
S-a născut la 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni din judeţul Braşov.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi a fost profesor de dogmatică la Sibiu și Bucureşti.
În anul 1932 a fost hirotonit preot şi apoi hirotesit iconom-stavrofor în anul 1940.
Între anii 1958-1963, a făcut închisoare politică din cauza convingerilor sale religioase.
Timp de peste şase decenii, părintele Stăniloae a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, mai ales în domeniul Dogmaticii unde a publicat lucrări în volum, studii în reviste şi traduceri.
Supranumit şi “teologul dragostei creştine”, părintele Stăniloae s-a mutat către Domnul pe 5 octombrie 1993, la vârsta de 90 de ani.
Astăzi este Ziua Internațională a Toleranței.
Aceasta a fost proclamată la 16 noiembrie 1995, în cadrul Conferinței generale a UNESCO de la Paris, când statele membre UNESCO au adoptat ”Declarația principiilor toleranței”, enunțată în 1986.
Toleranța înseamnă acceptarea și aprecierea bogăției și diversității culturale, a formelor de expresie, capacitatea de a recunoaște și respecta convingerile altora.
Totodată, este cel mai puternic fundament pentru pace și reconciliere.
Statele membre ONU sunt încurajate să organizeze manifestări axate pe programe și acțiuni educative prin care să-i mobilizeze pe cetățeni să aibă atitudini tolerante.
Arhiepiscopia Tomisului va organiza joi a patra campanie de donare de sânge din acest an.
Aceasta se intitulează “Uniți pentru viață! Pentru sânge nu există fabrici! Donează sânge!” la care se alătură și membrii ASCOR Constanța.
Acțiunea se va desfășura între orele 7.30 – 13.30 la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga nr. 85.
O mare parte a municipiului Constanța și cinci localități din județ vor rămâne fără apă în noaptea de miercuri spre joi.
Pentru executarea intervențiilor de înlocuire a unor conducte și vane de legătură la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas, din municipiul Constanța, RAJA va întrerupe furnizarea apei potabile din noaptea de miercuri, – ora 22.00, până joi – ora 14.00.
Ca urmare a desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone: Industrială, Cartierele Palas, Brătianu și Medeea; Zona CET; Cartierele Viile Noi și Sere; Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani; Zona comercială Constanța Sud, Cartierul Faleză Sud; Zonele industriale Caraiman și Oil Terminal; Cartierele Far, Abator, Gară, Icil, Casa de Cultură, Inel I, Inel II, Coiciu și Compozitori; Zonele Baba Novac și Halta Traian, Zona Comercială Vest, precum și localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea, Eforie Nord și Techirghiol.
Comisia Europeană va trimite România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru nerespectarea hotărârii privind depozitarea deşeurilor.
Conform acestei hotărâri, România avea obligaţia ca, până la 16 iulie 2009, să închidă şi să reabiliteze toate depozitele de deşeuri care nu au obţinut o autorizaţie de funcţionare.
Curtea a constatat că România nu şi-a respectat această obligaţie cu privire la 68 de depozite de deşeuri și este a doua sesizare a Curţii care poate duce la aplicarea unor sancţiuni corespunzătoare intervalului de timp scurs de la prima hotărâre până la asigurarea conformităţii.
Cercetătorii de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași au produs un kit propriu de testare RT- PCR pentru depistarea COVID 19.
Testul, care oferă rezultatul într-o oră și jumătate, depistează prezența virusului și stadiul bolii.
Din martie 2020, la centrul de cercetare din Iași o parte dintre laboratoare au fost dedicate COVID-19.
De atunci, au fost lucrate peste 30.000 de teste PCR, iar acum a fost inaugurat kitul de testare.
Până acum, kiturile de testare folosite în țara noastră erau aduse din Coreea de Sud și China.