Știri 24 noiembrie 2021
Cu acest prilej, de la ora 7.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” din cartierul constănțean Tomis Plus-Boreal.
Apoi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului, Acatistul Sfintei Ecaterina și Acatistul Sfântului Stelian Paflagonul la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, în Biserica Ortodoxă este cinstit Sfântul Stelian Paflagonul.
Astfel, de la ora 8.00, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Stelian” din localitatea Săcele, județul Constanța, iar de la ora 18.00, va săvârși Taina Sfântului Maslu la mănăstirea Sfântul Ioan Rusul.
Sâmbătă, de la ora 7.30, va oficia slujba de sfințire a picturii bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Negrești, comuna Cobadin, urmată de Sfânta Liturghie, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 8.15, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Arhiepiscopia Tomisului organizează o acțiune umanitară până pe 10 decembrie.
Aceasta se numește ”De Crăciun, fii bun!” și are ca scop sprijinirea familiilor sărace din mediul rural din județul Constanța.
Astfel, va fi organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și haine în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.
Contractul pentru realizarea unui spital modular în incinta Spitalului de Boli Infecțioase Constanța a fost semnat.
Acesta are o valoare de 14,5 milioane de lei – anunță primarul Vergil Chițac.
La Spitalul modular vor putea fi tratați 100 de pacienți Covid.
Unitatea va avea și 10 paturi ATI, tomograf, RMN si radiologie.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor sa doneze și nu o pot face în timpul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 și 13.00.
Se pot face programări de luni pana vineri între orele 12.30 și 14.30 la numărul de telefon 0774665815.
Aproape jumătate din populaţia planetei are o alimentaţie inadecvata.
Raportul anual intitulat Global nutrition report, consemnează că 48% dintre oameni mănâncă ori prea mult, ori prea puţin.
În ritmul actual, lumea nu va reuşi să îndeplinească opt dintre cele nouă obiective stabilite de OMS pentru 2025 în materie de nutriţie, notează organizaţiile.
Este vorba în special de a reduce emacierea copiilor şi întârzierile de creştere, precum şi obezitatea în rândul adulţilor.
Potrivit raportului, oamenii nu consumă cantităţile recomandate de alimente benefice pentru sănătate cum sunt fructele şi legumele.
În cartierul Tomis Nord se construiesc alei pietonale.
De asemenea, suprafața pietonală va fi decopertată pentru a fi reamenajată cu asfalt iar treptele de acces vor fi consolidate și reabilitate.
Și în Zona Peninsulară continuă lucrările de reabilitare a pavajului deteriorat.
Pe strada Revoluției din 22 Decembrie 1989, se reface suprafața pietonală.
Direcția de Sănătate Publică are la dispoziție o săptămână pentru a decide dacă spitalele reiau internările obișnuite sau rămân exclusiv COVID.
Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.
În județul Constanța, unitățile sanitare suport COVID care ar putea reveni la activitatea de bază sunt Spitalul Municipal Mangalia și Spitalul de Pneumoftiziologie de la Palazu Mare.