Știri 9 decembrie 2021
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook si YouTube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 22.00, Ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfintei Mucenite Filofteia de la Curtea de Argeș, la Catedrala arhiepiscopală.
Maine, de la ora 7.00, ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Ianculesti din județul Prahova, urmată de slujba de inmormantare a ctitorei mănăstirii, Eleonora Ianculescu.
Sâmbătă, de la ora 7.30, va oficia Sfânta Liturghie la biserica Sfânta Parascheva din localitatea Râmnicu de Jos, comuna Cogealac, apoi va oficia slujba parastasului pentru decedați în perioada pandemiei, pentru mângâierea membrilor familiilor aflate în străinătate.
Apoi, de la ora 17.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica Sfântul Ierarh Spiridon, din cartierul constănțean Inel 2, iar de la ora 22.00 va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, ierarhul nostru, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Constanța.
Arhiepiscopia Tomisului va încheia mâine cea de a treia ediție a campaniei umanitare ”De Crăciun, fii bun!”.
Aceasta a avut ca scop sprijinirea familiilor sărace din mediul rural din județul Constanța.
Astfel, a fost organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă, dulciuri și jucării în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Parohia Sf. Vasile cel Mare din Constanța organizează un concert caritabil de Crăciun.
Evenimentul va avea loc luni, de la orele 18.00 și va fi transmis și live pe pagina de Facebook a parohiei.
Concertul va fi susținut de Grupul bizantin Sf. Vasile cel Mare, dirijat de protopsalt Marian Bostan.
Invitați vor fi pr. Florian Popa, Elena Cârneală, profesor Mirela Paraleu și elevii, Ana Maria Baltă și Corul de copii Noii ostași ai lui Hristos al parohiei Nașterea Maicii Domnului din Murfatlar, dirijat de pr. Alexandru Gabriel Lupașcu și Gabriela Palade.
Fondurile rezultate din această acțiune vor fi donate pentru o familie aflată în dificultate.
Astăzi este Ziua Internaţională Anticorupţie.
Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei a stabilit în anul 2003 ca data de 9 Decembrie să fie Ziua Internaţională Anticorupţie.
România s-a alăturat astfel celorlalte state în prevenirea şi combaterea corupţiei, deoarece aceasta are un impact major asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor.
Corupţia reprezintă una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa statului de drept în cadrul societăţii contemporane, pentru că subminează instituţiile şi valorile democratice şi atentează la ordinea socială.
Autorităţile române îşi propun ca ţara noastră să devină independentă energetic în cel mult cinci ani
Anuntul a fost facut de catre premierul Romaniei, Nicolae Ciucă.
Acest obiectiv este o prioritate a actualului guvern, care ar urma ca, până la sfârşitul anului, să facă o evaluare a capacităţilor de producţie şi depozitare la nivel naţional.
Deputaţii au adoptat prin vot decizional proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, având în vedere noile prevederi internaţionale.
Potrivit proiectului, este interzis oricărei persoane să se implice în activităţi care au legătură cu controlul doping, performanţa sportivă sau îngrijirea medicală într-un mediu sportiv, dacă se află în perioada de suspendare pentru o încălcare a reglementărilor anti-doping.
Actul normativ se aplică mai multor categorii, între care sportivilor, personalului asistent al sportivilor, dar şi practicanţilor sportului recreativ.
Ministerul Educației nu este de acord cu renunţarea la tezele elevilor.
Ministrul a argumentat că tezele sunt cea mai relevantă formă de evaluare în procesul didactic si va ajuta elevii, părinții și profesorii să înțeleagă unde se situează cu adevărat după o perioadă cu multe săptămâni de cursuri online.
Ministerul a dispus ca tezele să se susțină doar în format fizic, dar a fost redus totuși numărul acestora pentru elevii din clasele mai mari, de la trei la două în cazul celor de clasa a opta și de la patru la trei teze în cazul liceenilor.