Știri 22 ianuarie 2022
Astfel, de la ora 22:00, va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfântului Maxim Mărturisitorul.
Mâine, de la ora 8:30, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului, Sfinții Ierarhi Nicolae și Bretanion”, din localitatea 23 August, cu prilejul hramului.
Campania umanitară, intitulată ”Foamea nu are sărbătoare” derulata de Parohia Sf Mare Mucenic Mina din Constanța se încheie luni.
Aceasta este dedicată familiilor sărace și persoanelor vârstnice din mediul rural.
Campania își propune să colecteze și să livreze 2.000 de colete cu produse alimentare familiilor defavorizate din localitățile constănțene Almalău, Ostrov, Satu Nou, Lipnița, Dobromir, Pădureni, Văleni și altele.
Pachetele presupun alimente neperisabile, iar colecta va fi făcută în trei locații: Biserica Sfântul Mare Mucenic Mina din Parcul Tăbăcărie, Așezământul filantropic Sfântul Cuvios Arsenie din Techirghiol și Complex Marea Neagră din Eforie Nord.
Colecta se va încheia pe 24 ianuarie.
De asemenea, cei care vor să ajute la pregătirea și distribuirea alimentelor sunt așteptați între 25 și 29 ianuarie.
Luni, se împlinesc 163 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Cu acest prilej, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române au oficiat slujba de Te Deum în toate bisericile din Patriarhia Română.
La sfârșitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut, informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
CRTS anunță că programul de donare este de luni până vineri, între orele 7.30 – 12.30, cu excepția zilei de luni, 24 ianuarie, când este zi de sărbătoare legală.
De asemenea, cei care nu pot veni să doneze în cursul săptămânii, sunt așteptați sâmbătă, 29 ianuarie, între orele 8.30 – 13.00, la sediul Centrului din strada Nicolae Iorga nr. 85.
Casieriile RAJA vor fi închise luni.
Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile online, precum contul de client RAJA accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil, virament bancar sau direct debit.
Clienții care nu au acces la soluțiile de plată la distanță pot achita facturile la punctele de plată Pay Point sau Westaco.
De marți, societatea își va relua programul normal de lucru.