Știri 11 februarie 2022

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va savarsi maine, de la ora 7.30, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
De la ora 22:00, va oficia Acatistul Învierii Domnului.
Duminică, la solicitarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, ierarhul nostru va sluji la mănăstirea Giurgeni, din județul Neamț.
Astfel, de la ora 9.00, va oficia Sfânta Liturghie și slujba de pomenire la patru ani de la mutarea la Domnul a arhimandritului Antonie Jeflea, fost doctorand și fiu duhovnicesc al IPS Teodosie.

Astăzi este ziua numărului unic european de urgenţă 112.
Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional pe tot teritoriul României în luna aprilie 2005.
Acesta reprezintă sistemul tehnic şi organizaţional al recepţionării apelurilor de urgenţă pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este pusă în pericol viaţa cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.
în România, amenda pentru apelarea falsă sau abuzivă a numărului unic de urgenţă 112 este cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei.

Anul trecut au fost adoptaţi peste 1.500 de copii din sistemul de protecție speciala.
Acesta este un număr record pentru ultimii 20 de ani, potrivit președintelui Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, Florica Cherecheș.
Aceasta a adăugat că, în același interval, numărul adopțiilor internaționale a fost de patru ori mai mare.

Școlile din toată țara îşi vor continua activitatea în format fizic săptămâna viitoare, cu excepţia cazurilor punctuale.
Anuntul a fost facut ieri de catre secretarul de stat Andrei Baciu.
El a mai precizat că gradul de ocupare a paturilor pentru pacienții COVID în spitale este 45,7% la nivel naţional.
Pragul maxim stabilit de autorităţi este de 75%, după care se învaţă în sistem online.
Andrei Baciu a subliniat că se constată o tendinţă de scădere a gradului de ocupare a paturilor Covid din spitale.

Guvernul a majorat costurile standard per elev pentru acest an.
Asfel, valoarea coeficientului 1 pentru cheltuieli salariale va creşte cu 4,5% faţă de anul trecut, în timp ce valoarea coeficientului 1 pentru cheltuieli materiale se va majora cu 7,8% faţă de anul trecut.
Pe baza acestor valori se vor aloca sumele necesare finanţării cheltuielilor salariale şi, respectiv, a celor materiale.

Peste 170 de cabinete de vaccinare din România își vor încheia activitatea în perioada următoare.
Anunțul a fost facut ieri de catre coordonatorul campaniei naționale de imunizare, Valeriu Gheorghiță.
El a mai spus că o parte din celelalte cabinete vor fi transformate în centre de testare, iar altele vor funcționa în format hibrid.

Italienii vor putea ieși fără mască în aer liber, de astazi.
Masca rămâne însă obligatorie în spații închise, până în aprilie, la fel și o parte a restricțiilor impuse prin starea de urgență, în vigoare de peste doi ani.
Şi certificatul verde va fi necesar în continuare în restaurante, hoteluri sau în sălile de spectacol și ar putea fi cerut în anumite situații chiar și pe perioada verii.

De la 1 martie, devine obligatorie înregistrarea în Spaţiul Privat Virtual pentru transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale de către contribuabilii care desfăşoară activităţi economice într-o formă de activitate autorizată.
Sunt vizate persoanele juridice, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoanele fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent, ca persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi cele familiale.
ANAF precizează că după 1 martie, documentele depuse în orice altă formă nu vor fi luate în considerare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept