Știri 17 februarie 2022
Acesta a fost ostaş în ceata Tironilor sau recruților din legiunea condusă de generalul Vringa.
Atunci când a venit poruncă ca toţi soldaţii să jertfească idolilor, Teodor nu a intrat în templu.
Pentru multa dragoste pe care ostaşii o aveau faţă de Teodor, Vringa l-a lăsat câteva zile să se hotărască.
În acest timp, Teodor s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea răbdare, iar ca să arate neputinţa zeilor a dat foc noaptea templului păgân.
Însă, din porunca dregătorului Puplie, a fost supus la chinuri și de fiecare dată rămânea nevătămat.
Atunci, dregătorul plin de mânie a poruncit să fie aruncat într-un cuptor cu foc și astfel şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Masca de protecție rămâne obligatorie în toate spațiile interioare, mijloacele de transport în comun sau în pieţele închise.
Anuntul a fost facut ieri de ministrul sănătății, Alexandru Rafila.
El a precizat că masca este un mod prin care oamenii se pot proteja de infectarea cu SARS-CoV-2.
Declaraţiile ministrului sănătății vin la o zi după decizia judecătorilor CCR de a declara neconstituțională obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile exterioare.
Decizia trebuie să fie publicată în Monitorul Oficial, după care Parlamentul are la dispoziţie 45 de zile pentru a corecta legea.
Exploatarea şi transportul masei lemnoase pe timpul nopţii ar putea fi interzise.
Ministrul Mediului speră că această măsură va ajuta la reducerea furturilor din păduri.
Datele oficiale arată că doar 2 la sută din totalul activităților de exploatare a masei lemnoase se desfășoară după miezul nopții și numai 8 la sută, din transporturi.
Potrivit Romsilva, anul trecut, din pădurile statului au fost tăiați ilegal peste 35.000 mc de lemn, în valoare de 16 milioane lei.
Procedura de acordare a ajutorului de minimis s-ar putea simplifica.
Potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Agriculturii,termenul de depunere a cererilor pentru obţinerea ajutorului de minimis în cadrul Programului Tomata se prelungeşte cu o lună, până pe data de 1 aprilie.
În acelaşi proiect se prevede şi eliminarea obligativităţii depunerii documentelor fiscale pentru accesarea ajutoarelor de minimis pentru agricultură.
Ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, susţine că decizia de simplificare a procedurii de acordare a sprijinului a fost luată după discuţiile avute cu fermierii interesaţi de accesarea acestui program.
Astăzi este Ziua Bunătăţii Spontane.
Aceasta îndeamnă oamenii să facă fapte bune, fără să aştepte ceva în schimb.
Ziua a debutat în Noua Zeelandă, după ce Josh de Jong, blocat în trafic şi înconjurat de şoferi nervoşi şi agresivi s-a gândit că ar fi bine dacă măcar o zi pe an oamenii ar fi mai buni unii cu alţii, fără să aştepte răsplată.
Această zi creşte în popularitate de la an la an, sărbătorită de indivizi, grupuri şi organizaţii, subiect de carte şi film și se regăseşte inclusiv în parabola bunului samaritean.
Fermierii vor avea acces gratuit, și în acest an, la apa de pe canalele de irigații.
Declaratia ii apartine ministrului agriculturii, Adrian Chesnoiu.
De asemenea, organizațiile utilizatorilor de apă pentru irigații vor beneficia de compensarea cheltuielilor pentru energia electrică, cu până la 50%.
Acesta a mai precizat că legislația pe îmbunătățiri funciare va fi modificată pentru ca înființarea sistemelor locale de irigații să intre în schema de sprijin actuală.
Astfel, subliniază ministrul Chesnoiu, statul va avea posibilitatea să acționeze pentru a-i ajuta pe fermieri să facă față schimbărilor climatice.
Persoanele cu dizabilităţi vor fi ajutate să-şi găsească un loc de muncă, prin intermediul unui proiect.
Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, derulează proiectul ”Facilitarea Inserției pe Piața Muncii a Persoanelor cu Dizabilități”.
Inițiatorii proiectului își propun ca un număr de 7.000 de persoane cu dizabilități, șomeri și persoane inactive, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, să poată beneficia de vouchere pentru achiziționarea dispozitivelor asistive corespunzătoare nevoii medicale.
De asemenea, proiectul se adresează și angajatorilor care vor încadra în muncă persoane ale grupului țintă, oferindu-le sprijin prin acordarea de subvenții pentru 200 de persoane cu dizabilități nou angajate.