Stiri 8 martie 2022
La catedrala arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Canonului astăzi, mâine și joi, de la ora 17:00.
Mâine și vineri, Ierarhul nostru va săvârşi Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, de la ora 8, la Catedrala arhiepiscopală.
ANM a emis o informare meteorologica de ninsori pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până la ora 20.00.
Astfel, îndeosebi în sudul, centrul și estul teritoriului, temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, local se vor acumula 10…15 l/mp și se va depune strat de zăpadă.
Valorile termice vor continua să scadă, astfel încât, în a doua jumătate a săptămânii vremea va fi deosebit de rece.
Astăzi este Ziua Internațională a Femeii.
Sărbătoarea a fost oficializată de Organizația Națiunilor Unite în anul 1975.
A debutat în primii ani ai secolului trecut ca o sărbătoare politică și socială, apoi s-a transformat treptat, într-o zi în care bărbații își exprimă dragostea și afecțiunea pentru femei.
De asemenea, ziua de 8 martie este o zi importantă pentru sărbătorirea realizărilor economice, globale și sociale ale femeilor din întreaga lume.
Totodată, această zi este văzută în multe țări și drept prima sărbătoare a primăverii iar în România, astăzi se sărbătorește și Ziua Mamei.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat, ieri un mesaj de pace şi de continuare a ajutorării refugiaţilor ucraineni care tranzitează România.
Patriarhul a accentuat că violenţa militară din război nu trebuie imitată prin violenţă verbală, prin atac la persoană sau denigrare.
El a reamintit că Patriarhia Română a luat act cu maximă îngrijorare de începerea războiului din Ucraina, declanşat de Rusia împotriva unui stat suveran şi independent, și a făcut apel la rugăciune şi solidaritate.
Totodată, a mulțumit eparhiilor aflate la graniţa cu Ucraina.
România este printre puținele țări membre ale Uniunii Europene în care mai multe fete decât băieți abandonează școala timpuriu.
Asa arata avertismentul consilierului prezidențial pentru educație și cercetare, Ligia Deca.
Aceasta a evidențiat în cadrul unei conferințe de profil că și un număr importante fete continuă studiile și își creează cariere de succes în domenii legate de știință, tehnologie, inginerie și matematică, de analiza datelor și de zona digitală.
Consumul a trei ceşti de cafea pe zi poate prelungi viaţa.
Potrivit unui nou studiu, băutorii de cafea au o probabilitate cu 12% mai scăzută de deces decât cei care nu consumă această băutură, iar riscul de boli cardiovasculare este cu 20% mai mic.
Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă au descoperit că aceste beneficii există doar atunci când se consumă cafea măcinată, nu băuturi instant.
Consumul a mai mult de trei ceşti de cafea pe zi nu creşte efectul pozitiv, dar pe lângă cofeină, cafeaua conţine şi minerale şi antioxidanţi care reduc riscul de cancer, diabet de tip 2 şi demenţă.
Procesele distructive care imbatranesc creierul pot apărea din cauza eredităţii, climei şi sănătăţii generale.
Experţii au identificat trei obiceiuri care salvează şi prelungesc capacitatea creierului de a funcţiona mulţi ani.
Potrivit acestora, în primul rând, este important somnul suficient, care permite creierului să se recupereze din activitatea mentală. Medicii au amintit că o persoană bine odihnită este mai eficientă şi, de asemenea, percepe mai uşor situaţiile stresante.
A doua regulă este învăţarea unor lucruri noi în mod constant.
În procesul de învăţare, apar noi conexiuni neuronale în creier, care contribuie la dezvoltarea lui constantă şi îl împiedică să îmbătrânească.
Medicii recomandă, de asemenea, aportul de vitamine şi suplimente alimentare.