Știri 11 martie 2022

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi de la orele 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Mâine dimineață, va săvârși Sfânta Liturghie și slujba de parastas a ctitorei mânăstirii, Eleonora Ianculescu, la mănăstirea Ianculești, județul Prahova.
Apoi, de la ora 21.45, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Învierii Domnului, al Sfântului Teodor Tiron și al Sfântului Cuvios Simeon Noul Teolog la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Locuitorii comunei 23 August sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura mâine între orele 8.30 și 13.30, la Căminul cultural din localitate.
Sunt așteptate toate persoanele sănătoase din comuna 23 August și din localitățile învecinate care doresc sa îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional.

ASCOR Constanța organizează astăzi o conferință duhovnicească.
Tema o constituie “Ortodoxie vs. Iconoclasm” și va fi susținută de Pr. Drd. David Băltărețu.
Evenimentul se va desfășura online de la ora 20.00 și va fi transmis pe paginile de Facebook ale Arhiepiscopiei Tomisului și ASCOR Constanța.
Conferința face parte din proiectul duhovnicesc “Urcuș spre Înviere” și are loc cu binecuvântarea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Țara noastră se află sub informare meteorologică de vreme deosebit de rece si intensificări ale vântului.
Aceasta este valabilă până mâine inclusiv.
Astfel, temperaturile minime vor fi cuprinse între -14 și -4 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, izolat sub -18 grade.
Vântul va avea unele intensificări în Dobrogea ,Moldova, și estul Munteniei, îndeosebi pe parcursul zilelor astazi și maine, cu viteze la rafală, în general de 45…55 km/h, iar senzația de frig va fi amplificată.
În sud și est, precum și la munte, pe arii restrânse va mai ninge slab.

Fiscul, Protecţia Consumatorilor şi Consiliul Concurenţei fac verificări la benzinăriile din toată ţara.
Au suspiciuni că preţurile ar fi crescut nejustificat, în contextul în care barilul de petrol s-a ieftinit în ultimele zile.
În unele benzinării, cel mai ieftin sortiment de motorină se vindea și ieri cu peste 9 lei pe litru.
Guvernul va sancţiona sever orice încercare de destabilizare a economiei, a avertizat premierul Nicolae Ciucă, care a cerut controale la toate benzinăriile și companiile petroliere.
Totodată, Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a dat asigurări că România nu are absolut nicio problemă cu stocurile de petrol şi de carburanţi.

Ministerul Apărării avertizează privitor la înștiințările false în legătură cu așa-zisa “mobilizare a rezerviștilor”.
Așa-zise documente au fost distribuite în municipiile Cluj-Napoca și Brașov și reprezintă falsuri.
În legătură cu acestea, au fost sesizate autoritățile judiciare” – transmite MApN, într-un comunicat.
Ministerul Apărării Naționale precizează că nu solicită astfel de date persoanelor fizice sau juridice și nu trimite înștiințări către populație în formele în care sunt redactate aceste false adrese.
Executarea serviciului militar redevine obligatorie doar în situația decretării stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu.

Elevii cu afecţiuni cronice vor putea beneficia de învăţământ hibrid până la finalul semestrului al doilea al acestui an şcolar.
Anunţul a fost facut de catre ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
El a explicat că s-a creat această posibilitate deoarece pandemia de COVID-19 încă nu s-a încheiat.
Potrivit ministrului, acest lucru se va face cu certificare medicală, la solicitarea părintelui şi cu aprobarea Consiliului de Administraţiei al unităţii de învăţământ.
Referitor la cadrele didactice cu vulnerabilităţi, Sorin Cîmpeanu a spus că aceasta este o problemă care ţine de Medicina Muncii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept