Stiri 1 august 2022
Acest post are o durată de 2 săptămâni şi ţine până la Praznicul Adormirii Maicii Domnului din ziua de 15 august.
El ne aduce aminte de virtuţile alese ale Preasfintei Fecioare precum şi de postul ţinut de aceasta prin care s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.
Ca vechime, acest post este de dată mai recentă faţă de celelalte posturi de peste an.
Originea lui se situează undeva în secolul 5 odată cu dezvoltarea cultului Maicii Domnului.
Uniformizarea rânduielilor bisericeşti cu privire la acest post s-a petrecut abia în anul 1166 la un sinod local din Constantinopol.
Canoanele bisericii prescriu dezlegare la peşte în data de 6 august, la Praznicul Schimbării la faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.
Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Eforie Nord.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 17.45, slujba de Sfințire Mică a Apei și Taina Sfântului Maslu.
Mâine, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși, de la ora 7.25, Sfânta Liturghie, iar de la ora 19.00, va oficia slujba Tunderii în monahism.
La Mangalia se va deschide săptămâna aceasta Atelierul de pictură icoane pe sticlă pentru copii.
Acesta se află la a IV-a ediție și poartă titlul ’’Cerul oglindit în ochi de copil’’.
Atelierul va fi deschis mâine și miercuri la Biblioteca Municipală Mangalia.
Îndrumător va fi monahia Apolinaria Ghiță, licențiată în Arte Plastice.
Atelierul este organizat cu sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului și al parohiei Nașterea Maicii Domnului din Mangalia.
Parohia „Sf. Vasile cel Mare ” din Constanța organizează cea de-a V- a ediție a școlii de vară „Acasă la Sf. Vasile ”.
Activitatea se va desfășura până pe 21 august, în curtea parohiei, sub îndrumarea Pr. Jean Ion, consilier Social-Misionar la Arhiepiscopia Tomisului și slujitor al bisericii precum și sub îndrumarea cadrelor specializate.
Copiii vor participa la numeroase ateliere: pictură, cursuri de prim ajutor, circulație rutieră, teatru, muzică, dans, jocuri sportive, educație pentru sănătate, excursii și dezvoltare personală.
Programul școlii de vară se va derula de luni până vineri, între orele 9.00-12.30.
Ieri a fost ultima zi a perioadei de culegere a datelor pentru recensământul populaţiei şi locuinţelor.
Procesul a fost prelungit de mai multe ori, pentru a le da timp suplimentar de recenzare şi celor care nu au putut să o facă din diverse motive.
Potrivit directorului de comunicare ale Institutului Naţional de Statistică, Cătălin Raiu, la începutul săptămânii trecute, peste 90% din populaţia României fusese recenzată.
O parte dintre măsurile fiscale adoptate de Guvern intra de astăzi în vigoare.
Este vorba despre majorarea accizei pentru tutun și alcool, reducerea plafoanelor pentru anumite scutiri de taxe și creșterea impozitului în cazul jocurilor de noroc.
Modificări sunt aduse și în domeniul salariilor din construcții, agricultură și industrie alimentară, acolo unde plafonul anumitor scutiri scade de la 30.000 de lei la 10.000 de lei pe lună.
Restul modificărilor la Codul Fiscal vor fi aplicate de la începutul anului viitor, iar printre sectoarele vizate se numără microîntreprinderile sau industria HoReCa, unde va crește TVA-ul.