Știri 13 septembrie 2022

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop.
Fiu al Ţării Haţegului, Sfântul a trăit la începutul secolului al 16-lea şi s-a nevoit la Mănăstirea Prislop.
Dornic de o viaţă mai aspră, s-a retras într-o peşteră din apropierea mânăstirii, unde a trăit în post şi rugăciune.
Tradiţia populară spune că a fost împuşcat de doi vânători în timp ce îşi făcea o fereastră la chilie.
Sfântul Ioan de la Prislop a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.

Tot astăzi ii pomenim şi pe Sfinţii Mucenici din Dobrogea Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian, Valerian, Seleuc, Straton, Marina, Victor, Marcial şi Servul.
Ei au pătimit prin anii 323-324, în timpul persecuţiei lui Liciniu.
Macrobie şi Gordian erau doi tineri din parţile Asiei Mici, unul din Paflagonia, celalalt din Capadocia.
Ei slujeau la curtea împăratului Liciniu, iar pentru că s-a aflat că sunt creştini au fost exilaţi în Scythia Minor, la Tomis.
Aici au asistat la procesul Sfinţilor Zotic, Lucian şi Ilie care în final au fost decapitaţi pentru faptul că au refuzat să se lepede de credinţa creştină.
Ulterior, Macrobiu şi Gordian au fost condamnaţi la moarte prin ardere în foc.
Un alt sfânt pomenit astăzi, Valerian, a murit în lacrimi pe mormintele fraţilor săi de credinţă.

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Înălţarea Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia în această seară, de la 18.30, slujba Vecerniei și slujba de sfințire mică a apei la mănăstirea Crucea din județul Constanța.
Mâine, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, apoi va conduce o procesiune spre Izvorul Tămăduitor din apropiere, unde va avea loc slujba de sfințire mică a apei.

Astăzi este Ziua Pompierilor din România.
Aceștia sunt sărbătoriţi din anul 1953, ca urmare a faptelor de patriotism şi devotament de care au dat dovadă în 1848, atunci când au apărat Revoluţia paşoptistă împotriva intervenţiei otomane, în bătălia din Dealul Spirii.

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului a elaborat un ghid practic pentru pacienți.
Acesta explică pas cu pas ce trebuie să facă pacienții pentru a afla ce și cât a cheltuit statul cu sănătatea lor.
Ghidul a fost elaborat în cadrul proiectului ”Fii informat, nu abuzat!”, după numeroase reclamații venite din partea cetățenilor.
Reprezentanții fundației spun că o legislație mai recentă le dă posibilitatea asiguraților să primească informații detaliate în acest sens, în termen de 45 de zile.
Ghidul practic poate fi consultat online, pe site-ul organizației FACIAS.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,32% în luna august.
Preţurile alimentelor au crescut cu peste 18 la sută.
Procentele de creștere sunt mult mai mari la cartofi, ulei, făină, mălai şi zahăr și ajung la 30 sau 50%.
Tot luna trecută, gazele s-au scumpit cel mai mult, cu 70 la sută.

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor pentru România, în valoare de 1,5 miliarde de euro.
Aceasta reprezinta o compensaţie parţială pentru întreprinderile mari confruntate cu o creştere a preţurilor la energie electrică.
Compensaţia va fi acordată întreprinderilor eligibile sub forma unei rambursări parţiale a costurilor indirecte ale emisiilor suportate în anul precedent, plata finală urmând să fie efectuată în 2031.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept