Stiri 27 ianuarie 2023
Ierarhul nostru va oficia de la ora 22.30, Acatistul Maicii Domnului.
Mâine, de la ora 8.00, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Izvorul Tămăduirii” din localitatea Capu Câmpului, județul Suceava, urmată de o slujbă de parastas.
De la ora 21.45, IPS Teodosie va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din localitatea Sibioara, județul Constanța.
Luni, de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța, zona Cireşica.
ANM a emis o atenționare cod galben de cantități însemnate de precipitații sub formă de ploaie și ninsoare, viscol și intensificări ale vântului pentru sudul, sud-estul țării și zona montană.
Aceasta este valabila până mâine la ora 22.00.
Astfel, în Dobrogea, Muntenia, Carpații Meridionali și local în sudul Moldovei și în Carpații Orientali vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor acumula în general 25…40 l/mp.
În Dobrogea vor fi mai ales ploi, în transformare din aceasta noapte în lapoviță și ninsoare.
Local și temporar, vor fi și intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50…60 km/h.
Compensarea carburanților va fi reintrodusă dacă prețul va depăși 9 lei/litru.
Reprezentanții companiilor petroliere nu exclud noi scumpiri la pompă în perioada următoare deoarece, spun ei, din 5 februarie, Uniunea Europeană urmează să renunțe la importurile de benzină și motorină din Federația Rusă.
Preţul carburanţilor este în continuă creştere de la începutul anului, însă costurile benzinei şi motorinei sunt monitorizate de Guvern.
Sancțiunile pentru managementul deficitar al deșeurilor, atât pentru persoanele juridice, cât și pentru cele fizice au fost majorate.
Pentru eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate se vor aplica amenzi între 50.000 și 70.000 lei, pentru persoanele juridice între 30.000 și 45.000 lei, pentru persoanele fizice.
Măsura vine pe fondul depozitării ilegale a deșeurilor pe câmpuri, în râuri și lacuri, în păduri.
Noua legislație interzice nu doar abandonarea deșeurilor, dar și aruncarea și ascunderea lor.
În România „se fac doar jumătate din intervențiile cardiologice de care ar avea nevoie populația”.
Aceasta este părerea specialiștilor, potrivit cărora, în țara noastră ar fi nevoie anual de peste zece mii de intervenții la pacienți care suferă cu inima, dar se realizează doar circa șase mii.
Se estimează că numărul intervențiilor va crește din anul 2026, când ar trebui să se finalizeze noul ”institut al inimii” la Târgu Mureș, finanțat prin PNRR.
Lucrările ar trebui să înceapă în partea a doua a acestui an.
Țara noastră a înregistrat o scădere a populaţiei cu 4 milioane de persoane în ultimii 30 de ani.
În 2021 nivelul acesteia era similar cu cel din 1966, a afirmat preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei, care a comparat primele date ale recensământului de anul trecut cu statisticile unor ani de referință privind populația.
Scăderea numărului de locuitori afectează mai multe ţări din regiune, astfel că Bulgaria și Croația au contracţii de peste 11% ale populației.