Stiri 14 martie 2023

Inalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia mâine și joi de la ora 7.00, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
Mâine, de la ora 17.00, ierarhul nostru va săvârși Taina Sfâtului Maslu la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini, județul Suceava.
Joi, de la ora 10.30, va oficia Taina Sfântului Maslu la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanța, în contextul în care anul 2023 a fost proclamat, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, An omagial al pastorației persoanelor vârstnice.
Tot joi, de la ora 18.00, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 21.45, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Vineri, de la ora 17.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Gheorghe din localitatea Negru Vodă.

Constănțenii sunt invitați la o seară culturală caritabilă pentru sinistrații din Turcia.
Aceasta se va desfășura sâmbătă, de la ora 18.00, la restaurantul Dorna din stațiunea Mamaia.
Printre invitați se numără artiști ca Liviu Manolache, Ionuț Neagu, Claudia Dobre, Iulian Bratu, Aurel Sava, Ionuț Dulgheriu și formațiile Melody 20 și ProArtistic Band.
Prețul de intrare este 100 de lei, iar fondurile colectate vor fi direcționate către sinistrații din Turcia.
Evenimentul este organizat de Asociația de Cultură Tătară Barsin Birsin.

Locuitorii comunei 23 August sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura sâmbăta aceasta, la Căminul cultural din localitate, în intervalul orar 8.30 – 13.30.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

RAJA va întrerupe furnizarea apei potabile mâine, în mai multe zone ale orașului Constanța și în stațiunea Mamaia.
Pentru executarea unor lucrări, în intervalul orar 08.00 – 18.00 va fi oprită apa în următoarele zone: perimetrul delimitat de străzile: Mircea cel Bătrân – Făgetului – Pictor Ion Andreescu – Panait Cerna – Chiliei – Soveja – bd. Mamaia – Nicolae Iorga, precum și cei arondați punctului termic 24, la Centrul de Dializă de pe str. Nicolae Iorga și în cartierul Coiciu, zona curprinsă de străzile: Poporului – Portiței – Biruinței – Dreptății – Dumitru Marinescu – Ion Roată.

Autoritatea de Supraveghere Financiară ia în calcul plafonarea tarifelor pentru polițele RCA.
Șoferii sunt nemulțumiți deoarece sunt obligaţi să plătească poliţe de asigurare tot mai scumpe.
Cea mai ieftină este pentru şoferii cu vârste între 51 şi 60 de ani, cu maşini cu o capacitate cilindrică sub 1200 de centimetri cubi.
Cea mai scumpă poliţă poate ajunge până la 4.700 de lei pentru proprietarii de maşini cu vârsta sub 30 de ani, dacă autoturismul are o capacitate cilindrică peste 2.500 de centimetri cubi.

Aproape un sfert dintre elevii de gimnaziu care ar fi trebuit să termine în anul 2021 nu au mai ajuns la examen.
De asemenea, potrivit unei cercetări, doar trei sferturi dintre elevii care au început clasa a V-a în anul şcolar 2017 – 2018 au absolvit gimnaziul în anul 2021 și au reuşit să promoveze evaluarea naţională, cu note peste 5.
Cauzele sunt abandonul şcolar, exmatriculările, migraţia sau situaţia şcolară neîncheiată, iar cei mai mulţi dintre elevii aflaţi în una din aceste situaţii provin din mediul rural.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept