Stiri 25 aprilie 2023

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului.
Acesta s-a născut în anul 1692 la Poltava, în Ucraina, dar activitatea sa în slujba bisericii şi-a desfăşurat-o în Ţara Românească.
De numele Cuviosului Vasile se leagă existenţa isihasmului românesc, adică practicarea rugăciunii minţii.
După ce a înfiinţat câteva schituri în Buzău şi Vrancea, Cuviosul Vasile s-a mutat la Mănăstirea Poiana Mărului, unde a devenit stareţ.
A fost părintele duhovnicesc al Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ, pe care l-a tuns în monahism, la Muntele Athos.
Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului a trecut la cele veşnice la 25 aprilie 1767.
Pentru viaţa sa curată în slujba Domnului, Sfântul Sinod l-a canonizat în anul 2003.

Medicii care asigură mai multe servicii de prevenţie vor primi bonificaţii „mai mari”.
Potrivit preşedintelui CNAS, Adela Cojan, bugetul pe anul 2023 permite această creştere, iar decontările pentru noile vaccinuri vor fi introduse de la jumătatea anului.
Adela Cojan a mai spus că vaccinurile incluse în calendarul naţional pentru copii rămân „element de strategie naţională”, astfel că finanţarea lor va fi asigurată în continuare de către Ministerul Sănătăţii.

CFR va suplimenta trenurile în minivacanța de 1 Mai.
Astfel, vor fi asigurate, în plus față de trenurile existente, garnituri pentru legături directe între marile orașe din țară și litoral, Constanța și Mangalia.
Acestea vor circula din seara zilei de 27 aprilie până în dimineața celei de 2 mai.
Vor fi, de asemenea, disponibile și conexiunile rapide din Capitală, de unde pleacă la un interval de 1-2 ore trenuri spre Constanța.

ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată și intensificări ale vântului pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 22.00.
Astfel, vor fi averse cu caracter torențial, pe alocuri descărcări electrice și izolat căderi de grindină, în mare parte din țară, iar mâine îndeosebi în sud și est.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp.
Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze, în general, de 45…55 km/h.

Mai multe zone din Constanța vor rămâne fără apă rece timp de 2 zile.
De astăzi de la ora 22.00, până joi la ora 16.00, RAJA va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări.
Vor fi afectaţi de lipsa apei consumatorii din zonele: Cartierul Palas și Zona Cet, Cartierul Km 4-5, Zona comercială Constanța Sud, Cartierele Faleză Sud, Far, Abator, Gară, Icil, Casa de Cultură, Inel I, Inel II, Coiciu și Compozitori, Zonele Baba Novac și Halta Traian şi Zona Comercială Vest.

Școlile vor desfășura un program de învățare remedială.
Acesta este destinat elevilor cu decalaje în dobândirea competenţelor cheie prevăzute în lege, celor care se încadrează în risc de abandon şcolar şi/sau părăsire timpurie a şcolii şi copiilor români din afara graniţelor ţării.
Programul ‘Învăţare remedială’ poate fi realizat şi în cooperare cu organizaţii neguvernamentale, cu entităţi ale cultelor recunoscute de stat cu condiţia ca personalul implicat să aibă pregătire pedagogică, şi poate include activităţi pentru întreaga familie, în măsura în care acestea sprijină învăţarea.

Elevii nu vor mai avea voie să folosească telefoane mobile în timpul orelor de curs şi să fumeze la şcoală.
De asemenea, potrivit unui amendament adoptat de către Comisia de învățământ din Camera Deputaților, elevii nu au voie să introducă în perimetrul școlii, orice tipuri de arme sau alte produse pirotehnice, spray-uri lacrimogene sau paralizante.
Elevii nu pot fi deposedaţi de bunurile personale care nu atentează la siguranţa personală sau a celorlalte persoane din unitatea de învăţământ.
Aceste prevederi nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu cerințe educaționale speciale sunt autorizaţi să le folosească.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept