Stiri 28 iunie 2023
Cu acest prilej, astăzi, de la ora 18.00, Inalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Taina Sfântului Maslu la biserica “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Medgidia.
Mâine dimineaţă, la Catedrala arhiepiscopală din Constanța, în ziua hramului, de la ora 6.00, Ierarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia Taina Sfântului Maslu, urmată de o scurtă procesiune în Parcul catedralei.
Apoi, de la ora 8.15, va săvârși Sfânta Liturghie.
Mâine seară, la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, Ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Astăzi este Ziua Ziaristului Român.
Această zi a fost aleasă de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România ca Ziua Ziaristului Român ca zi ”emblematică pentru importanța pe care ar trebui să o aibă profesia de jurnalist în România”, întrucât 28 iunie 1883 a fost ziua în care Mihai Eminescu a fost scos din viața publică și băgat în cămașa de forță. ”
În anul 2019, Parlamentul a respins inițial propunerea legislativă privind declararea zilei de 28 iunie ca “Ziua Ziaristului Român”. Cu toate acestea UZPR a inițiat un nou demers de propunere legislativă.
Cu acest prilej, de la ora 14, va fi celebrată memoria ziaristului național Mihai Eminescu la bustul poetului de la mânăstirea Dervent, în cadrul lucrărilor primului Simpozion Internațional al Academiei Tomitana.
Lucrările vor fi prezidate de către Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și de filosoful Constantin Barbu.
Vor participa scriitori, poeți, jurnaliști și membri ai vieții academice din întreaga lume, care vor omagia Opera politică a marelui nostru poet.
CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Este nevoie urgentă de grupele A pozitiv și 0 negativ.
Programul de donare la sediul Centrului de pe strada Nicolae Iorga este de luni până vineri între orele 7.30 și 13.30.
Țara noastră se află sub o informare meteorologică de instabilitate atmosferică.
Aceasta este valabilă până la ora 23.00.
Astfel, vor fi perioade cu averse, descărcări electrice, izolat grindină și local intensificări ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h.
Pe alocuri se vor acumula cantități de apă de 15…25 l/mp.
Examenul de bacalaureat continuă mâine cu proba scrisă la alegere a profilului şi specializării.
Doar elevii care aparţin minorităţilor naţionale vor da testul la limba şi literatura maternă.
Primele rezultate vor fi publicate pe 3 iulie, când se pot depune contestaţiile, iar notele finale vor fi afișate pe 7 iulie.
ANSVSA a lansat Comandamentul Sezon Estival 2023.
Acesta are scopul de a asigura evitarea apariţiei episoadelor de toxiinfecţii alimentare şi de a oferi un climat de siguranţă alimentară turiştilor aflaţi în vacanţă, pe litoralul Mării Negre.
Activitatea de control se va desfăşura pe şase zone de interes turistic şi agrement de pe litoralul Mării Negre, începând cu localitatea Vadu, până în localitatea Vama Veche.
Personalul paramedical va fi instruit pentru a putea interveni la naşteri.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că în centrele de formare pentru paramedici din ţară vor fi făcute astfel de simulări cu ajutorul unor manechine speciale.
Raed Arafat a mai precizat că şi poliţiştii şi jandarmii vor fi instruiţi să acorde primul ajutor.
Parlamentarii care recurg la violenţa fizică sau verbală vor primi sancţiuni mai dure.
Modificarea regulamentului a fost adoptat ieri, în plenul reunit al Parlamentului.
Printre sancţiuni se numără: reducerea la jumătate a indemnizatiei timp de 6 luni, limitarea la cel mult 10 secunde a unei luări de cuvânt timp de 3 luni şi retragerea personalului angajat şi a maşinilor chiar şi pentru jumătate de an.