Stiri 7 iulie 2023

Biserica Ortodoxă Română îi va cinsti mâine pe Sfinţii Mucenici Epictet preotul şi Astion monahul.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi, de la ora 15.30, slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Epictet și Astion”, din cartierul KM 5.
Apoi, de la ora 17.30, va participa la manifestările prilejuite de inaugurarea Castrului Roman, în orașul Ovidiu.
Mâine dimineață, Ierarhul Tomisului va face parte din soborul de arhierei care va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Halmyris, din județul Tulcea.
Apoi, de la ora 21.45, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică dimineaţă, de la ora 6.30, Ierarhul nostru va oficia slujba de sfințire a picturii paraclisului, urmată de Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfinții Epictet și Astion” din apropierea cetății Capidava, din județul Constanța.

Riveranii au acces în anumite condiții în zona peninsulară.
Datorită desfășurării festivalului NEVERSEA, aceștia trebuie să prezinte fie un act de identitate, un contract de comodat, unul de închiriere care să ateste domiciliul în zona peninsulară sau orice alt document din care rezultă că utilizatorul autoturismului domiciliază sau efectuează activități în zona afectată de restricții.
Cei care nu pot face dovada domiciliului în perimetrul închis de autorități se pot prezenta la punctul de acreditări marcat pe plaja Neversea pentru a ridica permisul de acces.
Programul pentru acreditări pe plaja Neversea este pentru astăzi și mâine între orele 08:00 și 03:00, iar duminică, între 08:00 – 22:00.

Plata taxei de pod de la Fetești rămâne suspendată.
Reamintim că pe 1 iunie CNAIR a decis suspendarea aplicării tarifului de trecere până la finalizarea lucrărilor la podul peste braţul Borcea, dar nu mai târziu de 31 august.
În prezent, stadiul fizic al lucrărilor de reabilitare este de 78%, iar după finalizarea sezonului estival, se vor mai introduce restricții de trafic pentru realizarea ultimelor lucrări.

Părinții își vor putea lua concediu pentru îngrijirea copilului bolnav până când acesta împlineşte vârsta de 12 ani.
Proiectul de lege promulgat de președintele Klaus Iohannis prevede că părinții asigurați au dreptul la cel mult 45 de zile anual.
Actul normativ oferă părinților salariați dreptul de a beneficia de concediu medical și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 12 ani.

Reglementările privind acordarea serviciilor medicale la distanţă se menţin şi după data de 1 iulie.
Astfel, atât medicii de familie cât şi medicii de specialitate din ambulatoriu pot acorda consultaţii la distanţă, prin orice mijloace de comunicare, pentru bolile ce necesită izolare precum şi pentru afecţiunile cronice.
În cazul consultaţiilor la distanţă pacienţii sunt exceptaţi de la obligaţia prezentării biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la alt medic de specialitate.

Membrii de sindicat ai Federaţiei Solidaritatea Sanitară au pichetat ieri unităţile medicale din toată ţara.
Aceștia sunt nemulţumiţi de soluţia Ministerului Sănătăţii la revendicările de natură salarială.
Reprezentanţii sindicali spun că aproape 1.400 de medici şi-au anunţat intenţia de a denunţa contractele individuale de muncă aferente gărzilor suplimentare, iar aproximativ 6.400 de salariaţi vor să renunţe la lucrul în ture şi în zile libere sau de sărbători legale.
Pe 12 iulie este programat un nou miting în Capitală, urmat de o grevă de avertisment, iar pe 27 iulie, membrii Federaţiei ar putea înceta lucrul pe o perioadă nedeterminată.

Reclamele la ţigările electronice ar putea fi interzise.
Mai mulţi parlamentari au depus un proiect de lege prin care propun ca promovarea tutunului încălzit să nu mai fie permisă nici în spatiile publice, nici la televizor sau în mediul online.
Scopul este de a descuraja fumatul în România, mai ales în rândul tinerilor.
Iniţiatorii proiectului susţin că fumatul provoacă 17% dintre decesele din Romania şi 27% din cazurile de cancer.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept