Știri 26 iulie 2023
Acesta s-a născut din părinţi evlavioşi în părţile Muscelului şi din fragedă tinereţe, s-a retras în Mănăstirea Cetăţuia Negru-Vodă, de pe valea Dâmboviţei, unde s-a călugărit.
După ce a deprins vieţuirea călugărilor iscusiţi, s-a retras într-una din peşterile Muntelui Negru-Vodă, unde s-a nevoit aproape 50 de ani.
O dată pe săptămână, un ucenic al cuviosului venea să-i aducă pâine şi apă, iar stareţul mănăstirii venea duminica, după Sfânta Liturghie, şi-l spovedea, apoi îl împărtăşea.
Cunoscându-şi dinainte sfârşitul, Sfântul Ioanichie şi-a săpat singur mormântul în peşteră, încrustându-şi în dreptul capului anul trecerii sale la cele veşnice: 1638.
Moaştele sale au fost aflate după cel de-al Doilea Război Mondial, în anul 1944, şi aşezate în biserica mănăstirii.
Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară la Catedrala arhiepiscopală.
De la ora 17.00, Ierarhul nostru va oficia slujba Privegherii, iar de la ora 17.40, împreună cu preoții și credincioșii prezenți, va merge în procesiune cu moaştele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon și ale Sfinților Epictet și Astion.
Mâine, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, de la ora 6.00, în altarul de vară al Catedralei arhiepiscopale, ierarhul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu și Sfințirea Mică a Apei, urmate, de la ora 8.15, de Sfânta Liturghie.
Tot mâine, de la ora 18.00, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.45, va oficia Acatistul Maicii Domnului, al Sfântului Pantelimon și Acatistul Sfintei Mare Mucenițe Hristina la Catedrala arhiepiscopală, din Constanţa.
Festivalul internațional al familiei, al vieții și al faptelor bune intitulat “Glasul Vieții” se va desfășura în acest weekend în stațiunea Eforie Nord.
Este un festival caritabil și va avea loc vineri și sâmbătă, de la ora 19.00, pe plaja Holiday, lângă debarcader.
Vineri, vor concerta Ștefan Bănică Jr., Smiley, Nicole Cherry, Zdob și Zdub și frații Advahov.
În deschidere, va concerta Corala Armonia, cu binecuvântarea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Sâmbătă, vor urca pe scenă Horia Brenciu, Cleopatra Stratan, Ana Beregoi și Damian Draghici and Brothers.
Scopul evenimentului este strângerea de fonduri pentru sprijinul a peste 10.000 de copii nevoiași, aflați în grija Asociației Glasul Vieții și a părintelui Dan Damaschin din Iași, dar și pentru deschiderea primei clinici sociale pentru mame și copii sărmani.
Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul glasulvietii.ro, dar și pe paginile de Facebook și Instagram ale Asociației.
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa și Primăria Comunei 23 August invită locuitorii să vină să doneze sânge.
Acțiunea va avea loc sâmbătă 29 iulie, la Căminul Cultural din localitate, între orele 08:30 – 13:30.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.
Angajatorii au obligaţia să aplice anumite măsuri în perioadele cu temperaturi extreme, pentru a-şi proteja salariaţii.
Astfel, firmele trebuie să reducă intensitatea activităţilor fizice, să asigure ventilaţie la locul de muncă, să ofere între doi şi patru litri de apă fiecărui salariat, echipament individual de protecţie şi să alterneze perioadele de lucru cu cele de repaos în locuri umbrite.
Firmele care nu oferă aceste condiţii vor decide de comun acord cu sindicatele reducerea programului sau eşalonarea zilei de lucru pe două perioade, până la ora 11:00 şi după ora 17:00.
Aceste măsuri se vor stabili dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv.
Aproape 800.000 de apeluri au fost înregistrate la 112 luna aceasta, în contextul caniculei.
Operatorii STS spun că aproape 400.000 au constituit cazuri de urgență.
Încărcarea cea mai mare a activității serviciului de urgență s-a resimțit în județele din sudul și vestul țării, vizate de temperaturi extreme și indice de disconfort ridicat.
A fost un record de cinci apeluri pe minut. Totodată, de la începutul lunii s-au intensificat apelurile de urgență care anunță arderi necontrolate și incendii de vegetație uscată.
Medicii le reamintesc bolnavilor cronici şi vârstnicilor să fie mai precauţi în această perioadă.
Aceștia spun că trebuie evitată expunerea prelungită la soare, activităţile în exterior, consumul de alcool dar și băuturile cu conţinut ridicat de cofeină.
De asemenea, medicii recomandă fructe şi legume proaspete, purtarea pălăriilor, ochelari de soare, haine lejere din fibre naturale de culori deschise dar și consumul zilnic a 2 litri de apă fără a aştepta să apară senzaţia de sete.