Știri 15 august 2023
Sărbătoarea ne aminteşte de moartea, învierea şi slăvirea Sfintei Fecioare Maria.
Astfel, când Născătoarea de Dumnezeu a adormit, sfinţii apostoli, afară de Toma, au venit pentru a o îngropa.
Ajuns după îngropare, Sfântul Apostol Toma a dorit să se deschidă mormântul, care a fost găsit gol, ceea ce înseamnă că Sfânta Fecioară a fost luată de Dumnezeu în împărăţia cerească al lui Hristos.
Sărbătoarea este cea mai veche dintre praznicele închinate Maicii Domnului şi este atestată documentar în Siria, prin secolul 5.
Locul originar al sărbătorii este Ierusalimul, unde se sărbătorea anual sfinţirea unei biserici ridicate între Ierusalim şi Betleem, în apropierea unui loc unde Fecioara Maria ar fi poposit înainte de naşterea Domnului.
Generalizarea sărbătorii a avut loc în secolele 6-7 când împăratul bizantin Mauriciu, a rezidit Biserica Maicii Domnului din grădina Ghetsimani şi a fixat data praznicului la 15 august.
Conform datelor statistice, peste 2 milioane de români îşi serbează astăzi onomastica.
Dintre aceştia, 1 milion 800 de mii sunt femei, iar 400 de mii sunt bărbaţi.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost declarată zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, în anul 2008.
Tot astăzi este Ziua Marinei Române.
Declarată Zi de Sărbătoare Naţională, sărbătoarea a fost oficializată la 15 august 1902.
Atunci, primarul Constanţei, Cristea Georgescu, din dorinţa de a atrage turişti, anunţa primarilor din reşedinţele de judeţ din toată ţara că, cităm, „cu ocazia serbării Sfintei Maria, patroana Marinei, în apele Constanţei şi pe uscat se organizează nişte serbări demne de văzut precum regale, alergări, corabia Argonauţilor şi altele”, am încheiat citatul.
Tot atunci, la bordul crucişătorului „Elisabeta” a avut loc o slujbă de Te-Deum la care a luat parte şi ministrul de Război Dimitrie A. Sturdza.
De atunci, din an în an, serbările au sporit în amploare şi semnificaţii, astfel că adeseori Ziua Marinei a fost pusă sub înaltul patronaj al oficialităţilor de stat, precum Regina Elisabeta, Regele Carol al II-lea sau Ministerul Apărării Naţionale.
Însă, perioada anilor ’60-’90 a fost o perioadă neagră în istoria Zilei Marinei, prin politizarea şi accentul propagandistic al evenimentului, în detrimentul încărcăturii spirituale ortodoxe, motiv pentru care a fost despărţită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Revenirea la tradiţie s-a petrecut în 1990, iar în anul 2004, prin Legea 328, Ziua de 15 august a fost reinstituită ca Ziua Marinei Române.
Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această noapte la catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie de la ora 23.30.
După slujbă, va rosti un cuvânt de învățătură.
Locuitorii orașului Mangalia și cei din localităţile învecinate sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura joi, la Clubul Nautic Callatis, între orele 8.30 și 13.30.
Pentru donatorii din localitățile învecinate se decontează biletul de microbuz până în Mangalia.
CT Bus anunță modificarea traseelor pentru liniile 42 şi City Tour de Ziua Marinei.
Astfel, astăzi, autobuzele liniei 42 au cap de linie la Poarta 1 și nu vor mai ajunge până în portul Tomis.
De asemenea, autobuzele City Tour vor circula deviat pe sensul spre stațiunea Mamaia, pe traseul: Gara CFR – Portul Constanța – str. Termele Romane și apoi pe traseul obișnuit.
Intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Nicolae Iorga va fi asfaltată.
Astfel, mâine, aceasta va fi închisă traficului rutier, în intervalul orar 09:00-19:00.
În aceste condiții, șoferii sunt rugați să evite zona și să folosească rute alternative.