Știri 15 noiembrie 2023
S-a născut pe 21 decembrie 1722, în familia protoiereului din oraşul Poltava din Ucraina.
De tânăr a intrat în viaţa monahală la o mănăstire de lângă Kiev, după care a venit în Ţările Române, unde a învăţat limba română la schiturile Dălhăuţi, Trăisteni şi Cârnu.
De aici, a mers la Muntele Athos, unde a devinit pustnicul Paisie şi a fost hirotonit ieromonah, după care a întemeiat o obşte monahală de 64 de călugări români, ucraineni şi ruşi.
În anul 1763 a venit în Moldova, la mânăstirea Dragomirna, cu o parte dintre ucenici şi a întemeiat o obşte de 350 de monahi.
Aici a tradus o parte dintre scrierile Sfinţilor Părinţi, şi a devenit astfel ctitorul Filocaliei în limbile română şi slavonă.
Totodată, a introdus isihasmul în viaţa monahală de obşte şi a dezvoltat un nou curent teologic-monahal numit paisianism.
În anul 1775, din cauza ocupaţiei austriecilor, obştea Sfântului Paisie s-a mutat la mânăstirea Secu, iar apoi la Neamţ, datorită creşterii numărului de călugări.
În ziua de 15 noiembrie a anului 1794, Sfântul Paisie s-a mutat la Domnul, la vârsta de 72 de ani.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a proclamat canonizarea Sfântului Paisie în anul 1988, iar cinstirea sa se face în toate ţările ortodoxe.
Creştinii ortodocşi au intrat, de astăzi în Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului.
Acesta simbolizează ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moise, precum şi postul patriarhilor din Vechiul Testament deoarece după cum aceştia aşteptau venirea lui Mesia prin post şi rugăciune, aşa se cuvine şi creştinilor să întâmpine prin ajunare pe Iisus Hristos Cel născut din Fecioara Maria.
Postul are o durată de 40 de zile, până la 25 decembrie, de sărbătoarea Naşterii Domnului.
Din punct de vedere al alimentaţiei, acest post este unul mai uşor, decât cel al Paştelui, deoarece cuprinde mai multe dezlegări la peşte, untdelemn şi vin.
Dezlegările la peşte sunt în zilele de sâmbătă şi duminică, în perioada 21 noiembrie-18 decembrie, precum şi la următoarele sărbători: Intrarea Maicii Domnului în Biserică pe 21 noiembrie, Sf. Apostol Andrei pe 30 noiembrie, Sf. Nicolae pe 6 decembrie, dar şi în zilele de 4, 5, 7, 12 şi 18 decembrie când se cinstesc sfinţi mai importanţi în ortodoxie.
Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Apostol și Evanghelist Matei.
Cu acest prilej, de la ora 7.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din localitatea Mircea Vodă.
Apoi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 21.30, va oficia Acatisul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
CRTS Constanța și Primăria Orașului Năvodari organizează o acțiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura sâmbătă, 18 noiembrie, între orele 08.30 – 13.30, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă.
Sunt așteptate toate persoanele sănătoase din Năvodari și localitățile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienții ce au nevoie de tratament transfuzional.
Angajații caselor de asigurări de sănătate au întrerupt protestul început în urmă cu aproape două săptămâni.
Aceasta, după ce, ieri, deputații au adoptat proiectul de lege care prevede majorarea salariilor.
Modificările vor fi la nivelul salarizării Secretariatului General al Guvernului.
Actul normativ va intra în vigoare în luna decembrie.
Consiliul şi Parlamentul European au adoptat noua legislaţie privind restaurarea naturii.
Aceasta obligă statele membre ca până în anul 2030 să redea naturii cel puţin 20% din suprafeţele de pământ şi apă degradate.
Pentru 2040 este prevăzută o ţintă de 60%, pentru ca în 2050 să poată fi atinsă ţinta de restaurare a 90% din habitatele degradate.
Statele membre vor avea la dispoziţie şi finanţare comunitară.