Știri 1 martie 2024
Ierarhul nostru va săvârși, de la ora 7.30, Sfânta Liturghie și slujba de parastas la 40 de zile a ieromonahului Andrei la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”.
Tot mâine, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 7.30, ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ioan Casian”, situată în apropierea comunei Târguşor, județul Constanța.
Noi hotărâri au fost aprobate ieri de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Printre acestea se numără declararea anului 2025, ca Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea, înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Marii Britanii, cu sediul la Londra, dar și a Episcopiei Ortodoxe Române a Irlandei și Islandei cu sediul la Dublin, aprobarea Acatistelor Sfinților Doctori fără de arginți, Cosma și Damian din Asia, a Sf. Cuvios Gherasim din Kefalonia, precum şi a paraclisului Sfinților Doctori fără de arginți Chir și Ioan.
De asemenea, se va organiza, în perioada 1-31 martie 2024, o colectă în Patriarhia Română pentru a ajuta la construirea de locuințe în Armenia destinate refugiaților armeni din Nagorno Karabagh.
Sistemul aferent Registrului Naţional de Cancer va fi funcţional până la sfârşitul anului.
Datele pacienţilor vor fi introduse în platforma informatică din unitatea unde vor fi diagnosticaţi.
Legislaţia este deja adoptată, a precizat ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila.
Potrivit Rador, Registrul Naţional de Cancer este o bază de date în care vor fi corectate şi clasificate informaţiile privind toate tipurile de cancer pentru monitorizarea incidenţei acestor afecţiuni la nivel naţional, evaluarea şi controlul impactului bolii şi fundamentarea politicilor de sănătate publică.
Medicii ginecologi atrag atenția că mii de femei mor anual răpuse de cancer mamar, ovarian sau de col uterin.
Cauza principală este lipsa prevenției.
Femeile sunt sfătuite să meargă regulat, pentru a-și face investigații ca: screening mamar și consult ginecologic.
În acest fel pot fi prevenite din timp anumite afecțiuni, în stadii incipiente, și pot fi tratate, spun medicii.
Guvernul a aprobat scoaterea la concurs a peste 5.000 de posturi vacante din MAI.
Deficitul de personal variază de la peste 20% în Poliţia Română, la 24% în Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Calendarul concursurilor şi al examenelor va fi anunţat public de fiecare structură în parte.
Programul Rabla pentru Tractoare a fost aprobat.
Scopul programului este înlocuirea utilajelor vechi cu unele noi și are un buget alocat de 500 milioane de lei.
Fermierii vor beneficia de sprijin financiar pentru achiziția de tractoare și utilaje agricole noi.
Șoseaua Transfăgărăşan va fi reabilitată.
Potrivit CNAIR, a fost semnat un contract de 8,4 milioane de lei, pentru găsirea soluţiilor care să permită circulaţia pe această șosea, pentru o perioadă cât mai lungă din an.
Circulaţia pe tronsonul Piscul Negru – Cabana Bâlea Cascadă este înschisă pe timp de iarnă, din cauza condiţiilor dificile de trafic din zonă şi a stratului foarte mare de zăpadă.