Știri 26 martie 2024
Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie, de la ora 8.00, iar de la ora 18.00, va oficia Taina Sfântului Maslu.
Joi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului, ce va fi transmis pe paginile de Facebook Centrul Eparhial Tomis și Radio Dobrogea, precum şi pe canalele Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Constănțenii sunt invitați la Marșul pentru Viață.
Acesta se va desfășura sâmbătă la ora 13.00, la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Se va pleca pe traseul: Piaţa Ovidiu, Strada Mircea cel Bătrân, Capitol, Capela Sfinții Îngeri, Spitalul Județean și retur.
Scopul marşului este sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi civilizaţiei umane.
Acţiunea este organizată de Arhiepiscopia Tomisului, cu sprijinul Asociațiilor afiliate la Mișcarea Provita.
Astăzi este Ziua Internaţională a Luptei împotriva Epilepsiei.
Boala afectează peste 50 de milioane de persoane la nivel mondial.
În România, sunt aproximativ 200.000 de pacienţi diagnosticaţi cu epilepsie, dar medicii cred că numărul real al acestora este dublu.
Epilepsia se situează pe locul al doilea ca incidenţă în cadrul categoriei de boli neurologice, după migrene.
În semn de solidaritate, edificii din mai multe oraşe vor fi iluminate în mov.
Soldații români, veterani din teatrele de operații din străinătate, ar putea beneficia de transport gratuit pe liniile CT BUS.
Este vorba despre o modificare a regulamentului de transport în comun, care va fi votată în ședința Consiliului Local Municipal de joi, 28 martie.
Totodată, este propus spre adoptare și un articol prin care vor beneficia de transport gratuit și titularii venitului minim de incluziune, adică cei care primeau anterior venit minim garantat și alocație pentru susținerea familiei.
Poliția Română scoate la concurs 400 de posturi, majoritatea pentru IPJ Constanța.
Se caută agenţi şi ofiţeri de poliţie, precum şi personal contractual, prin încadrare directă din sursă externă şi prin reîncadrare.
Înscrierile se pot face până mâine, la ora 16.00.
În perioada 5-15 aprilie se va desfăşura proba eliminatorie de evaluare a performanţei fizice, iar pe 20 aprilie este programată proba scrisă.
Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
România va intra în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime.
Modificările vor intra în vigoare de la 31 martie.
Informaţii despre documentele necesare la ieşirea din ţară a minorilor sunt disponibile pe site-ul Poliţiei de Frontieră.
Odată cu intrarea în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene, aeroporturile din Timişoara şi Iaşi vor inaugura terminale noi.