Știri 27 martie 2024
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 6.30, Sfânta Liturghie.
De la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe pagina de Facebook Centrul Eparhial Tomis, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși de la ora 6.30, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din Constanţa.
Tot vineri, de la ora 16.30, Ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Mucenic Gheorghe și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din județul Constanța.
Constănțenii sunt invitați la Marșul pentru Viață.
Acesta se va desfășura sâmbătă la ora 13.00, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru și Pavel.
Se va pleca pe traseul: Piaţa Ovidiu, Strada Mircea cel Bătrân, Capitol, Capela Sfinții Îngeri, Spitalul Județean și retur.
Scopul marşului este sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi civilizaţiei umane.
Acţiunea este organizată de Arhiepiscopia Tomisului, cu sprijinul Asociațiilor afiliate la Mișcarea Provita.
Astăzi se împlinesc 106 ani de la unirea Basarabiei cu România.
La 27 martie 1918, Sfatul Ţării de la Chișinău a votat alipirea la Regat, forţând bolşevicii să părăsească teritoriul.
Spre sfârşitul aceluiași an, avea să se înfăptuiască Marea Unire.
Basarabia a rămas parte a României până în vara anului 1940, când a fost anexată de Uniunea Sovietică.
Astăzi este Ziua Mondială a Teatrului.
Aceasta este marcată din anul 1962, de către artişti şi public.
Sărbătoarea este un moment de recunoaștere a forţei de comunicare pe care o are teatrul, dincolo de toate frontierele geografice sau culturale, lingvistice, religioase sau politice.
În prezent, peste 100 de ţări sunt membre ale Institutului Internaţional de Teatru.
Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
Unitățile şcolare vor putea decide instalarea sistemelor de supraveghere audio-video, în sălile de clasă sau pe holuri, fără a exista un acord prealabil al cadrelor didactice sau părinților.
Prin modificarea legislației actuale, se urmărește asigurarea pazei și protecției persoanelor și a bunurilor dar și prevenirea actelor de violență în școli.
Înregistrările din sălile de clasă vor putea fi folosite doar în scopul investigarii actelor de violență.