Știri 2 aprilie 2024
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 6.30, Sfânta Liturghie și slujba de parastas pentru arhiepiscopul Lucian Florea, urmate de Te Deum cu prilejul împlinirii a 30 de ani de când Înaltpreasfințitul Teodosie a primit harul arhieriei.
Joi, de la ora 6.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, iar de la ora 12.00, va sfinți capela mortuară amplasată în cimitirul nou din orașul Ovidiu.
Tot joi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe pagina de Facebook Centrul Eparhial Tomis, dar și pe canalele Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului, la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, de la ora 6.30, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie tot la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Fragmente din Moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina și ale Sfântului Efrem cel Nou se află la biserica „Buna Vestire” din Năvodari.
Acestea vor rămâne spre închinare până pe 14 aprilie.
În această perioadă, preoții oficiază zilnic Acatistul celor doi sfinți tămăduitori, Paraclisul Maicii Domnului, slujbe pentru sănătate și pentru pace.
O parte din constănțeni va rămâne joi fără apă potabilă.
RAJA execută lucrări la intersecția străzilor Sarmisegetuza cu Miron Costin.
Astfel, joi, în intervalul orar 08.00 – 18.00, se va sista furnizarea apei în zonele Centrală și Peninsulară, inclusiv Piața Ovidiu.
Astăzi este “Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului”.
Aceasta a fost declarată de Adunarea Generală a ONU pentru a încuraja statele să ia măsuri de diagnosticare şi tratare terapeutică timpurie a acestei afecţiuni.
Autismul este o tulburare complexă, care are efecte asupra comunicării, comportamentului şi relaţiilor cu cei din jur.
Potrivit unor estimări recente, la nivel mondial, autismul afectează un copil din 100.
Mii de clădiri emblematice din întreaga lume – între care şi unele din România – vor fi iluminate în albastru, pentru a marca această zi.
ANM a emis două atenționări cod portocaliu și cod galben de intensificări ale vântului pentru toată țara.
Acestea sunt valabile până la ora 18.00, respectiv până la ora 22.00.
Vântul va avea intensificări susținute în cea mai mare parte a țării, precum și în zona continentală a județelor Constanța și Tulcea.
Vor fi viteze în general de 80…85 km/h.
Aproape o cincime din cantitatea de alimente produsă la nivel global este irosită.
Este concluzia unui raport ONU, care mai arată că aproape 800 de milioane de oameni suferă de foamete cronică.
Autorii raportului au descoperit că echivalentul a cel puţin un miliard de mese este aruncat în fiecare zi, fapt care are consecinţe şi asupra climei, în condiţiile în care producţia de alimente generează aproape 10% din volumul global de emisii de gaze cu efect de seră.
Sedentarismul afectează grav sănătatea.
Așa arată un studiu recent, realizat de cercetătorii americani.
Potrivit specialiștilor, perioadele mai lungi de 11 ore petrecute non-stop pe scaun în fiecare zi cresc cu 57% riscul de deces și cu 78% riscul de boli cardiovasculare, comparativ cu riscul celor care stau pe scaun mai puțin de 9 ore și jumătate zilnic.
Concluziile studiului vizează inclusiv oamenii care fac frecvent mișcare.