Știri 10 aprilie 2024
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 17.00, Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate.
Mâine, Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului.
Cu acest prilej, de la ora 7.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Cruce și Sf. Calinic de la Cernica”, din cartierul constănțean Energia.
Tot mâine, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe pagina de Facebook Centrul Eparhial Tomis, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Arhiepiscopia Tomisului și Sanatoriul Balnear Techirghiol organizează un proiect misionar intitulat “Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor”.
Un sobor de preoți va oficia mâine, de la ora 10.00, Taina Sfântului Maslu la Capela Sanatoriului Balnear Techirghiol.
Cei prezenți se vor putea închina la moaștele Sfinților Tămăduitori Doctori fără de arginți Nectarie și Pantelimon.
Jocurile de noroc vor fi interzise în localităţile care au sub 15.000 de locuitori.
Proiectul de lege a fost adoptat în Camera Deputaților, în calitate de for decizional.
Interdicția se va aplica în 10 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.
Industria jocurilor de noroc are o piaţă de câteva miliarde de euro, cu săli de jocuri și pariuri sportive amplasate în majoritatea cartierelor din marile orașe.
Elevii din învățământul preuniversitar vor intra în vacanța de Paști, din 27 aprilie.
Pe 8 mai, elevii se vor întoarce la școală pentru modulul al cincilea, care va avea o durată de aproximativ o lună și jumătate.
Programele naționale „Şcoala altfel” și „Săptămâna verde” se mai pot desfășura până pe 26 aprilie, la decizia unităților de învățământ.
Medicii cardiologi, pacienţii şi reprezentanţii sportivilor cer o mai mare atenţie pentru cardiomiopatii şi măsuri concrete de diagnostic şi tratament.
Această afecţiune a muşchiului cardiac, care face ca inima să pompeze cu dificultate sânge către restul corpului, poate apărea la persoane de toate vârstele, dar mai ales la tineri, pentru care este printre principalele cauze de moarte subită.
Specialiştii estimează că în România sunt peste 60 de mii de persoane cu cardiomiopatie şi subliniază importanţa accesului la testare pentru depistarea din timp a acestei afecţiuni.
Guvernul a aprobat Ordonanţa de urgenţă prin care anumite categorii de persoane sunt scutite de la plata contribuţiei sociale pentru concediile medicale.
Este vorba despre mamele cu copii bolnavi sau cele aflate în situaţii de risc maternal, femeile gravide şi cele aflate în concedii de maternitate, pacienţii cu afecţiuni oncologice şi îngrijitorii lor, cei cu afecţiuni grave – HIV/SIDA, TBC sau cardiovasculare, marii arşi şi urgenţele medico-chirurgicale în care viaţa pacienţilor este pusă în pericol.
În toate aceste cazuri nu se va reţine procentul de 10 la sută din indemnizaţiile aferente concediilor medicale.
Franța va lansa în toamnă un sistem care va evalua poluarea generată de producţia de îmbrăcăminte.
Potrivit Ministerului Tranziţiei Ecologice, hainele vor avea un „Eco-Scor al textilelor”, inspirat din scorul Nutri-Scor atribuit alimentelor, pentru a determina consumatorii să cumpere haine mai sustenabile ecologic.
Francezii cumpără anual, în medie, 48 de noi articole de îmbrăcăminte, obicei considerat de minister ca „ultra-contaminant” pentru mediu.