Știri 14 iunie 2024

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va săvârși de la ora 6.45, Sfânta Liturghie, iar de la ora 21.30, va oficia Acatistul Înălțării Domnului.
Totodată, de la ora 11.00, la statuia lui Mihai Eminescu, de pe faleza Cazinoului Constanța, va avea loc un eveniment dedicat Poetului Național la 135 de ani de la moartea sa.
Apoi, de la ora 17.00, în parcul mănăstirii Dervent, la monumentul lui Mihai Eminescu, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de pomenire a poetului, urmată de un recital de poezie și cântece din lirica eminesciană.
Duminică, de la ora 8.00, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfânta Treime din parcul Casei de Cultură Constanța.

Astăzi este Ziua mondială a donatorului de sânge.
Decizia marcării anuale a acestui eveniment s-a luat la cea de-a 58-a reuniune a Organizației Mondiale a Sănătății, la care statele membre și-au declarat în unanimitate angajamentul și sprijinul pentru donarea voluntară de sânge.
Manifestarea are rolul de a aduce un omagiu donatorilor voluntari, dar și de a crește gradul de conștientizare a nevoii de donații constante de sânge pentru a asigura calitatea, siguranța și disponibilitatea sângelui și a produselor din sânge pentru pacienții care au nevoie.
Transfuziile de sânge ajută la salvarea a milioane de vieți în fiecare an.

Primele vagoane și locomotive modernizate au intrat de astăzi în circulaţie, odată cu inaugurarea Trenurilor Soarelui, spre litoral.
Este vorba despre două locomotive electrice care pot atinge viteza maximă de 200 de kilometri pe oră şi 6 vagoane care dispun de dotări moderne.
Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri care vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării, până la începutul lunii septembrie.

Unul din trei adulţi şi un copil din opt din întreaga lume suferă de boală a ficatului gras.
Formele avansate ale acestei afecţiuni sunt steato-hepatita, adică o hepatită produsă de acumularea de grăsime în ficat şi ciroza hepatică.
Aceasta afectează 115 milioane de persoane la nivel mondial, iar estimările arată că numărul lor va urca la 357 de milioane până în anul 2030.
Specialiştii atrag atenţia că incidenţa bolii creşte cu 1% anual, în paralel cu cea a obezităţii şi diabetului zaharat.

Ministerul Educației propune modificări ale regulamentului de organizare a unităților de învățământ preuniversitar.
Astfel, elevii ar urma să primească o notă la purtare la finalul fiecărui modul de învățare, iar la încheierea anului școlar să se facă o medie.
O serie de modificări vizează și statutul elevilor, cu menținerea interdicției ca aceștia să folosească telefoanele mobile în timpul orelor de curs, potrivit Rador.
Proiectele sunt publicate pe pagina de internet a ministerului, edu.ro, unde timp de 10 zile sunt așteptate propuneri și sugestii.

Cei acuzați de violență domestică vor fi monitorizați, în 18 județe, prin brățări electronice.
Măsura va intra în vigoare de la 1 octombrie.
Guvernul a adoptat modificarea legii, care prevede ca și persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu să fie monitorizate cu brăţări electronice de la 1 octombrie.

Proiectul care prevede introducerea salariului minim european a fost pus în dezbatere publică.
Potrivit premierului Marcel Ciolacu, proiectul urmează a fi adoptat în noiembrie.
Premierul a mai spus că România va împrumuta un miliard de dolari de la Banca de Reconstrucție și Dezvoltare, pentru investiții în educație și ajutoare pentru cadrele didactice care merg să predea în zone defavorizate.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept