Știri 29 august 2024
Sărbătoarea este de origine biblică şi marchează momentul uciderii prin decapitare a Sfântului Ioan.
Conform relatărilor biblice din Noul Testament, Sfântul Ioan a fost întemniţat de către regele Irod Antipa, din cauza criticării concubinajului dintre rege şi cumnata sa, Irodiada.
La ziua regelui, Salomeea, fata Irodiadei, a dansat înaintea regelui desfrânat, care îi promite „orice, până la jumătate din împărăţie”.
Fata a fost sfătuită de mamă să ceară pe tipsie capul Sfântului Ioan, dorinţă ce s-a împlinit pe loc.
Potrivit Tradiţiei, Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul şi l-a îngropat la Ierusalim.
În anul 453, capul a fost dus la Emesa, iar în secolul IX, cinstitul cap a fost adus în Constantinopol, de către Sfântul Ignatie, Patriarhul Bizanţului.
În timpul cruciadelor, în anul 1204, latinii au luat o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul şi l-au dus în Franţa, unde se află și astăzi.
Conform unor surse istorice, sărbătoarea era ţinută iniţial în Palestina, în amintirea sfinţirii unei biserici din Samaria, unde se aflau mormintele Sfântului Ioan Botezătorul şi ale Sfinţilor Prooroci Elisei şi Avdie.
Alte surse menţionează sfinţirea unei biserici din Alexandria, pe vremea Patriarhului Teofil.
Sărbătoarea este amintită şi de fericitul Augustin, care a alcătuit două predici în cinstea ei.
Pentru că Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul a fost o nedreptate plecată din nechibzuinţa şi desfrânarea regelui Irod, Biserica Ortodoxă a rânduit astăzi zi de post, spre înfrânarea poftelor.
Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.15, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, de la ora 7.30, va săvârși Sfânta Liturghie și slujba de parastas pentru vrednicul de pomenire arhiepiscop Lucian Florea la biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța.
Seara, de la ora 18.00, ierarhul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica Așezarea în Raclă a Brâului Maicii Domnului din zona Trocadero, cu ocazia hramului.
Societatea Termoficare Constanța nu se mai ocupă, de anul acesta, de analiza dosarelor pentru debranșare.
Termoficare Constanța nu a mai publicat anul acesta pe site-ul instituției documentele necesare pentru debranșare.
Astfel, cei care doreau să renunțe la sistemul centralizat de termoficare și să-și monteze centrală pe gaz nu o mai pot face.
Președintele Asociației “Energia Inteligentă”, Dumitru Chisăliță, a declarat însă, că abonații, care vor să facă acest lucru, vor trebui să acționeze în instanță.
Traficul rutier rămâne restricționat pe strada Baba Novac din cauza lucrărilor RAJA, până pe 8 septembrie.
În zilele următoare se va lucra pe segmentul de la intersecția cu str. Eduard Caudella și până la strada Alexandru Dimitrie Xenopol.
În această perioadă, circulația rutieră și traseul autobuzelor CT BUS au fost deviate, iar accesul este permis doar echipajelor de intervenție rapidă.
Refuzul de a asigura serviciile de transport gratuit pentru persoanele cu handicap va fi considerat contravenție.
Aceasta va fi sancţionabilă cu o amendă între 10 şi 20 de puncte.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat că operatorii de transport sunt obligaţi să accepte biletele de călătorie gratuite ale persoanelor cu dizabilităţi, indiferent de judeţul care le-a emis, şi să le deconteze la direcţiile de asigurări sociale din judeţul unde începe călătoria.
O treime dintre angajaţii cu normă întreagă din România ar putea avea salarii mai mari de la 1 ianuarie 2025.
Acest lucru va fi posibil după ce va fi aplicată directiva europeană privind salariul minim adecvat.
Legea referitoare la stabilirea salariilor minime europene a fost aprobată de Guvern în luna iunie şi asigură transpunerea în legislaţia românească a prevederilor comunitare în acest sens.
România are în prezent un salariu minim brut garantat în plată de 3.700 lei, iar conform formulei europene acesta ar putea ajunge la cel puţin 3.900 lei, precizează analiștii.