Știri 21 noiembrie 2024

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Această sărbătoare ne aduce aminte de momentul în care Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana au adus la Templul lui Solomon din Ierusalim pe fiica lor, Fecioara Maria, în vârstă de trei ani.
În acest fel, Sfinţii Părinţi au împlinit făgăduinţa făcută lui Dumnezeu că dacă vor avea un copil îl vor dărui spre slujire lui Dumnezeu.
Fecioara Maria a rămas la Templu până la vârsta de 15 ani, când a fost logodită cu dreptul Iosif.
Sărbătoarea, denumită popular şi VOVIDENIA sau OVIDENIA a fost instituită în amintirea sfinţirii unei biserici din Ierusalim de către patriarhul Iustinian, biserică ce era închinată momentului aducerii la Templu a Sfintei Fecioare.
Primul hram al acestei biserici s-a serbat la data de 21 noiembrie a anului 543, iar de atunci această sărbătoare se prăznuieşte întotdeauna pe 21 noiembrie.
Ea a fost generalizată în tot Orientul înainte de secolul 7, iar în Apusul creştin în perioada secolelor 15-16.
Pentru bucuria acestei sărbători, Biserica a hotărât astăzi dezlegare la peşte.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această noapte la catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 21.15, Acatistul Maicii Domnului.
Mâine, de la ora 7.15, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Andrei din orașul Cernavodă.
Apoi, de la ora 18.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din cartierul constănțean Compozitorilor.

ANM a emis o atenționare cod galben de intensificări ale vântului pentru sudul și sud-estul țării.
Aceasta este valabilă până la ora 20.00.
În Dobrogea, vestul și sudul Olteniei, precum și în sudul, centrul și estul Munteniei vântul va avea intensificări, cu rafale de 50…70 km/h.

Astăzi este Ziua Mondială a Televiziunii.
Aceasta marchează data la care, în anul 1996, a avut loc, sub egida Naţiunilor Unite, primul Forum Mondial al Televiziunii.
Prin programele variate pe care le oferă, de la cele culturale sau ştiinţifice până la cele de divertisment, televiziunea ne informează, educă şi distrează.
ONU încurajează ca misiunea posturilor tv să fie una paşnică, de promovare a valorilor democratice.
Cu o istorie de peste un secol la nivel mondial, în România televiziunea a început să emită alb-negru în ultima zi a anului 1956.

Două noi sensuri giratorii au fost instituite în orașul Constanța.
Acestea au fost amenajate la intersecția dintre DN 3C, DC 89 și strada Amsterdam, respectiv la intersecția Șoselei Mangaliei cu strada Caraiman.
Sensurile giratorii au un caracter provizoriu, iar măsura a fost adoptată de Comisia de Circulație în urma solicitărilor primite de la cetățenii care locuiesc în zonă și a participanților la trafic.

România a fost în acest sezon agricol cel mai mare exportator de grâu din Uniunea Europeană.
Potrivit Comisiei Europene, România a avut o cantitate livrată de două ori mai mare decât Lituania, care a ocupat a doua poziţie, şi de 2,5 ori mai mare decât Franţa, care în mod obişnuit este cel mai mare exportator de grâu din blocul comunitar.
Exporturile de grâu ale Uniunii Europene au fost în acest sezon agricol de aproape 9 milioane de tone, în scădere cu o treime faţă de perioada similară precedentă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept