Știri 17 decembrie 2024
Joi, de la ora 6.00, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Gheorghe” din municipiul Mangalia.
Tot joi, de la ora 21.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Zilele acestea se împlinesc 35 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989.
Cu acest prilej, în zilele de 20, 21 și 22 decembrie vor fi oficiate mai multe slujbe de pomenire pentru eroii care s-au jertfit pentru demnitatea, libertatea și credința poporului român, potrivit unui comunicat al Patriarhiei.
Slujba de pomenire pentru eroii Revoluției va fi săvârșită inclusiv în Catedrala Patriarhală, precum și în toate bisericile parohiale și lăcașurile de cult ale mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române în ziua de 22 decembrie.
Podul de peste Dunăre de la Ruse va fi deschis circulației de sărbătorile de Crăciun și Anul Nou.
Podul este în prezent în curs de renovare intregrală, dar din cauza zilelor de sărbătoare și a traficului preconizat, autoritățile au decis deschiderea porţiunii de drum renovate.
De la ora 13:00 a zilei de 20 decembrie şi până pe data de 7 ianuarie inclusiv, ambele benzi ale podului vor fi deschise circulației.
Starea copiilor de vârstă școlară arată o tendință îngrijorătoare de deteriorare a sănătății mintale.
Așa arată un studiu al Organizației Mondiale a Sănătății.
Cercetarea include informații de la 280.000 de tineri din 44 de țări.
În timp ce, în general, 28% dintre fetele de 15 ani spun că se confruntă cu sentimente de singurătate, în România cifra este de 32%.
Specialiştii spun că sursa principală de disconfort în rândul tinerilor este societatea care le oferă alternative nu întotdeauna sănătoase și îi încurajează să fie superficiali.
Uniunea Europeană se confruntă cu un record negativ în ceea ce privește natalitatea.
Potrivit Eurostat, anul trecut, în Uniunea Europeană s-au născut puțin peste 3,6 milioane de copii, o scădere semnificativă față de cei aproape 3,9 milioane de nou-născuți din 2022.
Aceasta este cea mai mică rată a natalității din ultimul deceniu. România se află în fruntea acestui declin, cu o scădere de 14% a numărului de nașteri într-un singur an.
O propunere legislativă prin care se interzice eutanasierea câinilor sănătoși a fost adoptată tacit de Senat.
Câinii fără stăpân vor fi cazaţi în adăposturile speciale până la revendicare sau adopţie.
Potrivit actului normativ adoptat tacit, „animalele bolnave incurabil, declarate ca atare în urma unui examen medical efectuat de medicul veterinar, vor putea fi eutanasiate imediat”.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Pensiile se majorează de la 1 ianuarie 2025.
Valoarea punctului de referință, folosită la calcularea pensiilor, va crește cu 12.1%, ajungând la 91 de lei.
De asemenea, indemnizația socială pentru pensionari va fi majorată cu 10.4%, atingând 1.415 lei.