Știri 14 ianuarie 2025
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 6.10, Sfânta Liturghie și slujba de pomenire pentru poetul național Mihai Eminescu.
Apoi, de la ora 10.00, va participa la evenimentul cultural-artistic „Omagiu lui Eminescu” desfășurat la statuia poetului, amplasată pe faleza Cazinoului din Constanța.
Tot mâine, de la ora 16.30, ierarhul nostru va oficia slujba de parastas la monumentul lui Mihai Eminescu, situat în parcul mănăstirii Dervent.
În continuare, în sala „Arhitect Dan Corneliu”, elevi și profesori de la școlile din localitățile Ostrov, Băneasa și Lipnița vor susține un program artistic, iar membri ai Coralei „Armonia” vor interpreta opere din creația eminesciană.
Totodată, de la ora 23.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Cuvios Antonie cel Mare din Năvodari.
Anul 2025 a fost declarat „Anul Mihai Eminescu” de către Academia Română și Academia de Științe a Moldovei.
Se marchează astfel împlinirea a 175 de ani de la nașterea marelui poet.
Cu acest prilej, Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Ovidius” și Seminarul Teologic Ortodox Sf. Dionisie Exiguul, în parteneriat cu A.S.C.O.R. Constanța și A.T.O.M. Constanța organizează mâine de la ora 10.00 un eveniment intitulat “Omagiu lui Eminescu” care va avea loc la statuia poetului, de pe faleza Cazinoului din Constanța.
Momentele recitative vor fi asigurate de către studenți, iar Corala „Armonia” va interpreta partituri muzicale inspirate de versurile eminesciene.
CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze, dar nu o pot face în cursul săptămânii, sunt așteptați sâmbăta aceasta, la sediul Centrului, din strada Nicolae Iorga, între orele 7.30 și 12.30.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.
O parte din zona centrală a orașului Constanța va rămâne fără apă potabilă.
Furnizarea apei va fi sistată joi, 16 ianuarie, în intervalul orar 9.00 – 17.00, pentru lucrări programate de către RAJA.
Vor fi afectate zonele din perimetrul delimitat de străzile: b-dul Mamaia – Prel. Bucovinei – Bucovinei – Eroilor – Mihai Eminescu – Alexandr S. Pușkin – Eroilor – Mircea cel Bătrân, cu străzile adiacente și punctele termice aferente.
Totodată, în același interval orar vor fi afectați de lipsa apei și consumatorii din zona de case situată în spatele Spitalului Militar.
Ziua de 2 mai din acest an va fi liberă pentru personalul din sistemul bugetar.
Așa prevede un proiect de hotărâre adoptat de Guvern.
Decizia este luată având în vedere că data de 2 mai este între o zi nelucrătoare de sărbătoare legală (1 Mai) şi sfârşitul săptămânii.
Pentru recuperarea acestei zile de muncă, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la 31 mai.
Românii care doresc să călătorească în Israel au nevoie de autorizaţie electronică.
Aceasta poate fi solicitată pe platforma guvernamentală a statului israelian.
Autorizaţia este obţinută în 72 de ore şi costă 25 de şekeli.
Comisia Europeană a aprobat un nou ajutor umanitar de 148 de milioane de euro pentru cei afectaţi de războiul din Ucraina.
140 de milioane vor fi alocaţi Ucrainei, iar 8 milioane de euro vor fi trimişi către Republica Moldova pentru a sprijini eforturile sale de ajutorare a refugiaţilor care au plecat din calea războiului.
Fondurile pentru Ucraina sunt orientate către asistenţă de urgenţă, cum ar fi hrană, adăposturi, apă, medicamente şi produse de igienă.