Știri 24 ianuarie 2025
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși, de la ora 7.30, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului, Sfinții Nicolae și Bretanion”, din apropierea localității 23 August.
Tot mâine, de la ora 21.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
Astăzi se împlinesc 166 de ani de la prima Unire a Principatelor Moldovei şi Munteniei.
Această unire reprezintă actul politic care stă la baza României moderne şi a formării naţiunii române.
Actul solemn al acestui eveniment a fost marcat odată cu sosirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza în capitala Bucureşti.
Astfel, la 24 ianuarie 1859 se realiza, de fapt, a doua Unire a românilor şi momentul în care ţara noastră primeşte numele de România.
Statul naţional român s-a format treptat, astfel că a început cu Unirea din 1859 şi s-a încheiat în 1918, când lupta de eliberare naţională a poporului român va fi încununată de victorie.
Cu acest prilej, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române au oficiat slujba de Te Deum în toate bisericile din Patriarhia Română.
Autobuzele CT BUS circulă astăzi în program de weekend.
Astfel, mijloacele de transport au intrat pe trasee de la ora 05:45 și vor circula până la ora 23:00.
Măsura este luată în contextul zilei de sărbătoare legală.
Registrul Auto Român recomandă cetăţenilor să descarce certificatul Auto Pass doar de pe site-ul oficial al R.A.R.
Acesta atrage atenţia asupra inducerii în eroare a cetăţenilor de către ‘anumite entităţi terţe’ pentru a le vinde certificate RAR Auto-Pass la preţuri supraevaluate.
Aceste practici includ utilizarea unor denumiri, culori, sigle sau elemente vizuale similare cu brandul oficial RAR.
Certificatul RAR Auto-Pass este un document emis exclusiv de Registrul Auto Român şi conţine informaţii autentice şi verificabile privind istoricul maşinii, axate pe indicaţia kilometrajului.
Potrivit Agerpres, preţul RAR Auto-Pass este de 42 de lei.
Şoferii care nu respectă noile reglementări ale Codului rutier, intrate de curând în vigoare, riscă amenzi mai mari decât anul trecut.
De la începutul anului, valoarea punctului de amendă depăşeşte 200 de lei, iar şoferii pot fi sancţionaţi inclusiv pe baza imaginilor capturate de camerele de bord sau alte echipamente video care monitorizează abateri de la viteza legală, trecerea pe roşu sau comportamentul agresiv la volan.
Potrivit noilor reglementări, şoferii care refuză testarea pentru alcool sau droguri riscă suspendarea imediată a permisului, inclusiv recoltarea obligatorie de probe biologice.
Elevii claselor a XII-a și a XIII-a vor susține de luni, 27 ianuarie, probele de competențe lingvistice și digitale.
Este pentru prima dată când acestea sunt programate în ianuarie, examenele scrise urmând să înceapă din 10 iunie.
În toate liceele care vor fi centre de examen pentru probele orale de la Bacalaureat s-a desfăşurat o simulare tehnică în care a fost verificată funcţionarea platformei.
Potrivit Centrului Naţional de Evaluare şi Politici în Educaţie, simularea s-a făcut fără subiecte reale şi fără participarea candidaţilor.