Știri 31 ianuarie 2025
Ierarhul nostru va oficia de la ora 6.30, Sfânta Liturghie, iar de la ora 21.00, Acatistul Învierii Domnului.
Duminică, de la ora 7.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși slujba de sfințire a picturii bisericii cu hramul “Sfinții Împărați Constantin și Elena”, din localitatea Dorobanțu, județul Constanța, slujbă urmată de Sfânta Liturghie.
Ministerul Sănătății a introdus starea de alertă epidemiologică pentru limitarea răspândirii infecțiilor respiratorii, inclusiv a gripei.
Măsura a fost luată în contextul evoluției rapid crescătoare a infecțiilor gripale din ultimele 3 săptămâni, asemănătoare cu cea din sezonul precedent.
Aproximativ 133.700 de cazuri de infecții respiratorii au fost raportate în săptămâna 20 – 26 ianuarie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică.
Măsuri suplimentare de pază vor fi luate la obiectivele culturale din subordinea Consiliului Județean Constanța.
Șeful administrației județene, Florin Mitroi, a anunțat că a cerut dublarea pazei la muzeele constănțene, iar la unele, cum este cel din Topalu, va face personal verificări.
În subordinea Consiliului Județean Constanța se află Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Muzeul de Artă și cel de Artă Populară.
Primăria Constanța instalează un sistem de semaforizare inteligent la trecerea de pietoni de la intersecția bulevardului Tomis cu strada Ștefan cel Mare.
Trecerea de pietoni va fi dotată cu semafoare suspendate cu LED și un sistem de gestionare a timpilor de semaforizare, acționat prin buton de către pietonii care doresc să traverseze.
Decizia a fost adoptată de Comisia de Circulație, ca răspuns la solicitările venite din partea locuitorilor.
Fostul spital din localitatea constănțeană Băneasa va deveni centru de dezintoxicare și tratare a dependențelor.
Anunțul a fost făcut de directorul DSP Constanța, Cristina Schipor.
În prezent, persoanele care au nevoie de astfel de tratamente sunt internate la Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare.
Aproape în fiecare an, statisticile arată că numărul consumatorilor de doguri crește, în timp ce vârsta celor care ajung la spital din cauza substanțelor interzise scade.
Mai mult de jumătate dintre elevi spun că sunt victime ale diverselor forme de violență.
Cea mai frecventă formă este cea verbală.
În acest context, dar și cu prilejul Zilei Internaționale a Nonviolenței în școli, marcată ieri, ministrul Educației a transmis că mesajul său este ‘Zero toleranță’ pentru violența în instituțiile de învățământ preuniversitar și superior.
În ceea ce privește probele de evaluarea competențelor din cadrul bacalaureatului, Daniel David a spus că nu a primit sesizări majore la nivelul ministerului.
Parlamentarii au depus în legislativ un proiect de lege care stabileşte că atunci când în sânge este depistată o substanţă psihoactivă, fapta va fi considerată infracțiune.
Aceasta va fi pedepsită cu închisoarea de la doi la şapte ani.
Fostul ministru al justiţiei, Alina Ghorghiu, susţine că această modificare a fost solicitată de procurori pentru a clarifica aplicarea legii în cazurile de conducere sub influenţa drogurilor.
Potrivit Radio România Actualități, zilele trecute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că este nevoie de expertize pentru a stabili dacă substanţele psihoactive găsite în organismul unui şofer îi afectează capacitatea de a conduce.