Știri 25 februarie 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji joi la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 6.30, iar de la ora 21.00, Acatistul Maicii Domnului.
Vineri seara, va săvârși Taina Sfântului Maslu la biserica Sf. Gherman din cartierul constănțean Km 4-5.
Sâmbătă, de la ora 7.30, Ierarhul Tomisului va oficia Sf. Liturghie la Mănăstirea Sf. Gherman din apropierea localității Băneasa, cu prilejul hramului.

O parte din constănțeni va rămâne fără apă potabilă.
Furnizarea apei va fi sistată mâine, în intervalul orar 08.30 – 16.30.
Măsura este luată din cauza lucrărilor de racordare la sistemul centralizat a noilor conducte de alimentare cu apă din municipiul Constanța.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii aflați în perimetrul delimitat de străzile Eliberării – I.L. Caragiale – Dumitru Marinescu – Dreptății – Dezrobirii, cu străzile adiacente.

Viteza de deplasare a autovehiculelor se reduce pe două bulevarde din municipiul Constanța.
Decizia a fost luată cu scopul de a preveni accidentele rutiere și pentru a crește siguranța participanților la trafic.
Astfel, pe bulevardul Aurel Vlaicu, pe tronsonul delimitat de strada Alba Iulia și strada Baba Novac, se modifică viteza de deplasare a autoturismelor de la 70 la 50 km/h.
Pe bulevardul Mamaia, pe tot tronsonul ce străbate stațiunea Mamaia, autovehiculele vor circula cu 50 km/h față de actuala limită de viteză de 70 km/h.

Persoanele care doresc să meargă la tratament în stațiunile balneare se pot adresa caselor județene de pensii.
Pentru prima serie, beneficiarii din județul Constanța se pot prezenta în stațiuni din data de 7 martie.
Din totalul celor 130.000 de bilete disponibile pentru acest an, peste 19.000, vor fi acordate gratuit persoanelor persecutate din motive politice, invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război sau persoanelor încadrate în grad de handicap.

Șeful ANPC a emis un ordin pentru controale la cantinele din spitale în această perioadă.
Acesta are ca scop verificarea respectării drepturilor consumatorilor în conformitate cu atribuțiile conferite de cadrul general.
Decizia lui Cristian Popescu Piedone vine după ce, în cursul zilei de luni, comisarii de la Protecția Consumatorilor au anunțat că managerul Spitalului Municipal Adjud le-a interzis continuarea controlului în blocul alimentar al unității și a solicitat la 112 intervenția unui echipaj de poliție, afirmând că verificările ANPC ar fi ilegale și că nu au fost prezentate documentele necesare.

Proiectul de lege care ar fi permis folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ din partea Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților.
Legea actuală le permite medicilor să recomande pacienților cu afecțiuni grave capsule, uleiuri și alte derivate care conțin canabis doar pe bază de rețetă.
Reprezentanții mai multor ministere au reafirmat că nu susțin adoptarea acestui proiect, care ar crește riscul utilizării canabisului în scop recreațional.
Proiectul a fost respins în Senat și va ajunge în plenul Camerei Deputaților pentru decizia finală.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept