Știri 6 martie 2025

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji în această seară, la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia slujba Canonului cel Mare de la ora 17.00, iar de la ora 21.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului.
Mâine, de la ora 7.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Sfântul Efrem, de pe raza comunei Ciocârlia.
De la ora 23.00, va săvârși Sfânta Liturghie și pomenirea de obște a morților la biserica Adormirea Maicii Domnului din localitatea Castelu.
Sâmbătă, de la ora 9.30, va oficia slujba de pomenire a morților la Catedrala arhiepiscopală, iar de la ora 21.00, Acatistul Învierii Domnului.
Tot sâmbătă, de la ora 16.30, ierarhul nostru va săvârși slujba Privegherii la mănăstirea Văcăreștii Noi, din apropierea localității Lumina.

La Mangalia se va deschide mâine Atelierul de pictură icoane pe sticlă pentru copii.
Acesta se află la a VI-a ediție și poartă titlul ’’Cerul oglindit în ochi de copil’’.
Atelierul va fi deschis până sâmbătă, inclusiv la parohia “Nașterea Maicii Domnului” din Mangalia.
Îndrumători vor fi monahia Apolinaria Ghiță, licențiată în Arte Plastice și Profesor Dr. Rodica Gheorghiu.
Duminică, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la această parohie și va sfinți icoanele pe sticlă pictate de copii în cadrul Atelierului.

Studenții pot cumpăra online bilete și abonamente de tren cu reducere.
Acestea sunt valabile pe rutele dintre domiciliu și localitatea în care studiază.
Biletele cu reducere 90% sunt disponibile prin aplicația de pe site-ul www.cfrcalatori.ro sau descărcabilă pe dispozitive mobile, precum și la automatele de vânzare tip chioșc din stațiile de cale ferată.

Infrastructura feroviară din Portul Constanța va fi modernizată.
Contractul a fost semnat ieri de CFR și are o valoare de 524,5 milioane lei.
Sursa de finanţare va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, dar și de la Bugetul de Stat.
Proiectul vizează, între altele, îmbunătăţirea infrastructurii pentru creşterea vitezei de circulaţie la viteze între 120 și 160 de km/h pe întregul tronson.

Pacienții din Medgidia și județul Constanța vor putea beneficia, din 11 martie, de investigații RMN la cerere în cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Municipal Medgidia.
Investigațiile RMN vor fi disponibile în Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală, contra cost, conform tarifelor stabilite, iar prețurile sunt cuprinse între 350 și 1.000 de lei.
În curând, aceste servicii medicale vor fi oferite și gratuit, prin Casa de Asigurări de Sănătate, potrivit conducerii Spitalului.

Consiliul Naţional al Audiovizualului propune un proiect de modificare a Codului de reglementare a conținutului audiovizual.
Potrivit CNA, dispozițiile extind domeniul de aplicare la platformele online de partajare a materialelor video.
În ceea ce privește protecția minorilor, conținutul care poate provoca daune fizice, morale sau mentale acestora, poate fi pus la dispoziție astfel încât să se asigure că minorii nu îl pot vedea sau auzi.
De asemenea, sunt consolidate cerințele de protecție a minorilor impuse comunicărilor comerciale audiovizuale la alimentele bogate în grăsimi, sare și zahăr.
Proiectul se află în dezbatere publică până pe 15 aprilie.

ANAF lansează un nou avertisment cu privire la tentative de înșelăciune prin mesaje SMS false, transmise ca și cum ar proveni din partea instituției.
Oamenilor li se comunică faptul că le-ar fi poprite conturile și li se solicită să acceseze un link.
Aceste mesaje nu sunt emise de ANAF, ci urmăresc să obțină datele personale și financiare ale destinatarilor, atrage atenția instituția.
Fiscul nu solicită informații personale sau financiare prin SMS sau de la adrese de e-mail neoficiale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept