Știri 11 martie 2025
Ierarhul nostru va oficia de la ora 17.30, Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite.
Mâine, de la ora 6.45, va săvârși Sfânta Liturghie.
Departamentul Social – Misionar al Arhiepiscopiei Tomisului invită constănțenii la o proiecție de film.
Acesta se intitulează “Alegerea lui Allison” și prezintă povestea unei tinere aflată în pragul unui avort.
Evenimentul se va desfășura joi, de la ora 19.00, în Sala Mare a Centrului Eparhial Tomis și are loc cu binecuvântarea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în contextul Lunii pentru Viață.
CRTS Constanța și Primăria Orașului Mangalia organizează o acțiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura sâmbătă, la Direcția de Asistență Socială din municipiu, între orele 8.30 și 13.30.
Pentru donatorii din localitățile învecinate se decontează biletul de microbuz din localitatea de domiciliu până în Mangalia.
Peste 8.000 de hectare de pădure şi vegetaţie uscată din 15 judeţe au ars în ultimele zile.
Pompierii au intervenit până acum în aproape 1.400 de situaţii pentru a limita extinderea flăcărilor, ajutaţi de voluntari, poliţişti şi de jandarmi.
În județul Mehedinți, au ars sute de hectare în apropierea localităților Orșova și Bala, iar focul a fost pus intenţionat, potrivit localnicilor din zonă.
Reprezentanţii ISU fac apel la populaţie să nu îşi mai igienizeze terenurile prin ardere.
Impozitul pe bacşiş ar putea fi eliminat, la doi ani de la implementare.
Un proiect de lege în acest sens a fost deja depus la Parlament.
Motivul îl constituie faptul că măsura a adus bugetului de stat venituri de 3 ori mai puţine decât era estimat de către autorităţi.
Una din explicaţii este legată de faptul că unele restaurante nu declară tot bacşişul netrecut pe nota de plată.
Locaţiile prinse au fost amendate anul trecut cu 7 milioane de lei.
Ordonanța privind organizarea alegerilor prezidențiale a fost adoptată tacit de către Senat.
Potrivit Ordonanței, la alegerile pentru președintele României votarea începe pe 4 mai, la ora locală 7:00 și se încheie la ora locală a României 21:00.
Votarea în străinătate se desfășoară și pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă imediat anterioare zilei votării.
Vineri și sâmbătă, votarea începe la ora locală 7:00 și se încheie la ora locală 21.00, iar duminică, votarea începe la ora locală 7.00 și se încheie la ora locală 21.00, dar nu mai târziu de ora locală a României 21:00.
Compania Microsoft va închide, în luna mai, platforma Skype.
Aceasta a fost prima care a permis apelurile prin internet la începutul anilor 2000, și este depăşită în prezent de generalizarea acestei tehnologii şi apariţia altor servicii cum ar fi WhatsApp sau Zoom.
Pentru a-și păstra conversaţiile şi contactele, utilizatorii platformei sunt încurajați să-și folosească contul de Skype pentru a se înscrie pe versiunea gratuită Microsoft Teams.